Știrile zilei

Tentativă de omor, în plină stradă | Autorul a fost arestat

Un bărbat a fost arestat, miercuri, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tentativă la omor calificat, după ce l-a atacat cu un cuțit pe un alt bărbat, pe o stradă din municipiul Râmnicu Sărat. În trecut, autorul mai fusese condamnat pentru tentativă la omor.

Potrivit Biroului de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, fapta a avut loc pe 21 octombrie 2025, în jurul orei 16:45, pe o stradă din municipiul Râmnicu Sărat. Pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, inculpatul l-a înjunghiat pe numitul F.S. în zona abdominală, cu un cuţit cu lama de 11 cm.

Lovitura i-a provocat victimei o plagă cu o adâncime de 4 cm, care i-a pus viața în pericol.

Individul a fost arestat preventiv și riscă acum ani grei de închisoare. Redăm integral comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău:

„La data de 22 octombrie 2025, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău a solicitat Tribunalului Buzău arestarea preventivă a inculpatului M.C., cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 alin. 1 C.p. raportat la art. 188 alin. 1 C.p. și art. 189 alin. 1 lit. e C.p. (de către o persoană care a mai săvârşit anterior o tentativă de omor).

Situația de fapt reținută în sarcina inculpatului M.C. constă în aceea că, la data de 21 octombrie 2025, în jurul orei 16:45, în timp ce se afla pe raza Municipiului Râmnicu Sărat, pe un drum public, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, inculpatul l-a înjunghiat pe numitul F.S. cu un cuţit având lama de 11 cm, în zona abdominală. Lovitura i-a provocat victimei o plagă cu o adâncime de 4 cm, care a pătruns întreaga grosime a muşchiului abdominal, inculpatul acţionând cu intenţia directă de a suprima viaţa acesteia.

Din concluziile preliminare oferite de un medic legist din cadrul S.J.M.L. Buzău a rezultat că victima F.S. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înţepător (posibil cuţit sau similar). Leziunile necesită 22-24 zile de îngrijire medicală și au pus în pericol viaţa victimei, prin plaga tăiat-înţepată cu penetrare în cavitatea peritoneală.

Inculpatul M.C. a mai fost condamnat anterior tot pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor, faptă comisă în mod similar, prin utilizarea unui cuţit.

Tribunalul Buzău a dispus arestarea preventivă a inculpatului M.C. pe o durată de 30 de zile.”

Parchetul mai precizează că măsurile procesuale dispuse în cursul urmăririi penale sunt prevăzute de Codul de procedură penală și nu pot să înfrângă, în nicio situație, principiul prezumției de nevinovăție.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button