Știrile zilei

Terasele și alte unități din Buzău, luate cu asalt de polițiști!

În weekend, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, însoțiți de jandarmi, cadre I.S.U. polițiști locali, precum și reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare, Direcției de Sănatate Publică, Registrului Auto Român, A.N.P.C. și Inspectoratului de Stat  pentru Controlul în Traficul Rutier, au efectuat verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, la terase și în trafic.

Acțiunile au avut ca scop verificarea modului de respectare a reglementărilor legale instituite în această perioadă a stării de alertă, precum și pentru prevenirea și combaterea ilegalităților pe toate palierele, fiind angrenați polițiști din toate domeniile de competență.

Pe timpul acțiunii au fost verificate peste 150 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, 4 dintre acestea fiind sancționate pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscului, iar 5 au fost sancționate pentru organizarea de activități în spațiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicții și restricții.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 63 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

De asemenea polițiștii au mai aplicat 66 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii. nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 264 de sancțiuni prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,  8 sancțiuni la H.G. nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice, 5 sancțiuni la H.G nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, 4 sancțiuni la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite precum și încă 24 sancțiuni aplicate la alte acte normative.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare pe raza județului Buzău, echipajele de polițiști  acționând permanent în sistem integrat pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, prevenirea și limitarea răspândirii virusului COVID19, dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.

Exemple:

În ziua de 03 iulie a.c., în urma verificării efectuate la o societate comercială din municipiul Buzău, s-a constatat că angajații societății nu poartă măști de protecție individuală, motiv pentru care a fost  aplicată sancțiune contravențională în valoare de 5000 lei.

În aceeași zi, polițiștii au despitat în timp ce conducea pe Aleea Industriilor, un bărbat de 35 de ani din Smeeni, care în urma testării cu etilotestul a avut un rezultat de 1,58 mg/ alcoolpur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice

De asemenea, o femeie în vârstă de 41 ani din loclaitatea Vernești,  a fost depistată în piața Pătârlagele în timp ce efectua acte de comerț, fără a avea documente de proveniență pentru  bunurile alimentare (cirese).  S-a dispus sancționarea contravențională conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și confiscarea bunurilor.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!