Știrile zilei

Tineri ARESTAȚI după ce au spart casa unei bătrâne

Poliţiştii de la Investigaţii Criminale au reţinut, vineri, doi buzoieni în vârstă de 25 şi 34 de ani, bănuiţi de tentativă la tâlhărie calificată. Cu o săptămână în urmă, ei au spart ușa unei bătrâne și au încercat să îi fure bunurile, însă au fost puși pe fugă de vecinii care au auzit zgomotele.

Tentativa la tâlhărie s-a produs într-o zonă de case din vecinătatea cartierului Micro 3. Cei doi indivizi, eliberați de curând pentru fapte de tâlhărie și furt calificat, s-au gândit să dea lovitura la locuința unei bătrâne de 83 de ani. În toiul nopții, cei doi tineri de etnie romă și-au pus cagule și au spart ușa octogenarei, după care au luat-o la bătaie în încercarea de a o determina să le spună unde ține banii.

Norocul celor doi tâlhari s-a sfârșit în momentul în care, alertați de zgomotele puternice, vecinii au ieșit să vadă ce se întâmplă. Ei i-au pus pe fugă pe răufăcători și au chemat poliția, care a început imediat cercetările.

În urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţişti, cei în cauză au fost depistaţi pe raza municipiului Buzău. Unul dintre aceștia a fost prins după o urmărire ca-n filme pe străzile orașului, deoarece bănuitul își dăduse seama că este urmărit și a încercat să se sustragă. În cele din urmă, cei doi au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.

Poliţiştii au dispus reţinerea bănuiţilor pentru o perioadă de 24 de ore, iar sâmbătă au fost prezentaţi magistraţilor buzoieni cu propunere legală, pe numele lor fiind emise mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button