Știrile zilei

Tineri care tocmai și-au îngropat copilul, obligați să stea în carantină la un hotel din Buzău

În bună măsură, restricțiile impuse de guvern pentru prevenirea răspândirii infecției cu noul coronavirus și-au atins scopul, însă au și cauționat apariția unor situații cu adevărat MONSTRUOASE. În continuare, vă vom prezenta situația strigătoare la cer în care se află doi soți din Buzău, în urma unui tragic accident al sorții, dar mai ales a unei decizii absolut odioase.

Dacă afli povestea soților Bria, ierarhia lucrurilor care contează cu adevărat ți se va schimba fundamental. Pentru Oana și Marian, viața a luat sfârșit pe data de 5 aprilie 2020, atunci când fiul lor, Mario, a decedat fulgerător după ce a căzut de la etajul patru al blocului în care locuia.

Cei doi tineri din Cândești se stabiliseră în Caserta, Italia imediat după nașterea fiului lor. Destinul nemilos avea să li-l răpească pe micuț înaintea vârstei de patru ani. În seara zilei de 4 aprilie, Mario se juca în casă, sub supravegherea mamei sale. La un moment dat, copilul s-a urcat pe o masă, pe care obișnuia să deseneze, care se afla lângă fereastră. Puștiul s-a aplecat prea mult și și-a pierdut echilibrul, căzând în gol de la etajul al patrulea. O ambulanță a intervenit la fața locului și l-a transportat pe băiat la spital. Medicii l-au băgat în sala de operații, fiind supus unei intervenții chirurgicale. În dimineața zilei de 5 aprilie, Mario s-a stins.

Abia după trei săptămâni, rudele și prietenii celor doi au reușit să strângă banii necesari repatrierii micuțului. Părinții micuțului aveau să trăiască o a doua tragedie; pentru că se aflau într-o zonă roșie de coronavirus, cei doi nu au fost lăsați să-și conducă fiul pe ultimul drum. Sicriul cu trupul copilașului a ajuns în țară pe 2 mai, iar trei zile mai târziu a fost înhumat de rudele din țară.

După mai multe eforturi ale municipalității din Caserta, părinții micuțului au fost trimiți în țară. Cu ajutorul unei mașini închiriate de italieni, Marian și Oana au intrat în România prin vama Nădlac în seara zilei de 8 mai. Pentru că veneau de unde veneau, autoritățile i-au condus, sub escorta poliției, direct către un centru de carantină din Buzău.

Pe 9 mai, adică la doar câteva zile după ce unicul lor fiu fusese îngropat, Oana și Marian au ajuns la Buzău, fiind introduși într-un centru de carantină situat pe Calea Eroilor. Pe fondul unui episod depresiv sever, pe mama copilului a intrat într-o stare din care nu a mai putut fi scoasă până astăzi.

Timp de două săptămâni de la accident, Oana a fost convinsă că micuțul ei trăiește. A urmat conștientizarea tragediei, moment în care femeia de 29 de ani a pierdut contactul cu realitatea. Medicii din Italia i-au dat imediat un tratament, care nu a reușit să o scoată însă pe mama îndurerată din ghearele deznădejdii.

Duminică seară, Marian le-a scris autorităților despre nenorocirea prin care trec. Au cerut îndurare și numai că nu i-au implorat pe șefii instituțiilor să îi lase să stea în carantină acasă, la Cândești:

„Soția mea este moartă pe interior. Eu nu mai am lacrimi să plâng. Noi trăim doar pentru că așa vrea Dumnezeu, că altfel nu mai avem niciun motiv. (…) Noi nu am venit în țară să facem grătar. Copilul nostru, inima noastră, e în pământ. Nu am cerut decât să ne lase acasă, să stăm singuri. Să ne plângem în liniște pruncul și, dacă Dumnezeu e bun, să o salveze pe Oana. Am primit un răspuns în care ni se spune că motivele enunțate nu justifică scoaterea din carantină…dar nici măcar nu ne-au testat până acum”, ne-a povestit Marian.

În cursul zilei de astăzi, Oana a fost lăsată să iasă din camera de hotel de 3/3. A fost dusă la Spitalul Săpoca, unde a primit un nou tratament.

Oana și Marian nu vor decât să efectueze cele 7 zile rămase din stagiul de carantină acasă, sub supraveghere, cu promisiunea că nu vor încălca nicio măsură și nu vor infecta pe nimeni. De altfel, în aceste momente nu simt tocmai nevoia de interacțiune umană..

ATAȘĂM IMAGINI CU SCHIMBUL DE MESAJE ÎNTRE MARIAN ȘI AUTORITĂȚI. ORICÂT DE DURĂ AR FI LEGEA ȘI ORICÂT DE GRELE AR FI TIMPURILE PRIN CARE TRECEM, AR TREBUI SĂ RĂMÂNEM OAMENI.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. Drama mai mare decat pierderea copilului nu cred ca poate exista. Din acest punct de vedere, am toata compasiunea pentru cei doi nefericiti.
    Dar dvs, dle Sontica, sugerati ca „ORICÂT DE DURĂ AR FI LEGEA ȘI ORICÂT DE GRELE AR FI TIMPURILE PRIN CARE TRECEM, AR TREBUI SĂ RĂMÂNEM OAMENI”… OK…adica?…
    Repet, daca i-as putea ajuta, i-as lua pe cei doi la mine in casa. Insa ei vin dintr-o zona rosie. Sunt convins ca numai de socializare nu le arde lor acum. Dar acolo, in sat, cei doi au rude, prieteni care, la o asemenea nenorocire, ar face pelerinaj la poarta, pentru a arata ca le imapartasesc durerea, sau pentru a le oferi sprijin moral…. Si daca, totusi, vreunul din ei e purtator de virus?
    Serios, ma intreb sincer: de care parte ar trebui sa consideram ca este omenia?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button