Din Buzău

Tinerii care l-au tâlhărit pe profesorul nevăzător, identificați și reținuți de polițiști

Tinerii care l-au tâlhărit vineri pe profesorul nevăzător în cartierul Dorobanți din Buzău, au fost identificați și reținuți de polițiștii DSCN2185buzoieni. Este vorba despre 4 tineri cu vârste de până în 17 ani, pe care oamenii legii i-au identificat și condus la sediul Poliției pentru a fi audiați.

Identificarea acestora a fost destul de dificilă, în contextul în care victima nu a putut furniza informații despre semnalmentele agresorilor. Totuși, polițiștii au creat un cerc de suspecți, după care au stabilit cu exactitate cine sunt cei care i-au furat nevăzătorului borseta cu bani.

Amintim că, în după-amiaza zilei de vineri, 14 februarie, Vasile Carapit, un bărbat nevăzător de 33 de ani,  anunța la 112 că a fost victima unei tâlhării. Acesta a povestit poliției că, pe drumul dintre piață și locuința sa, a auzit vocile mai multor tineri care îl urmăreau. La intrarea în blocul în care locuia, aceștia i-au smuls borseta în care se afla suma de 400 de lei.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de tâlhăria asupra bărbatului nevăzător, urmând ca toți suspecții să fie audiați.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!