Știrile zilei

Toamna se numără frumusețile! Gabi Modells și Galleria Mall organizează preselecție de modele

Așa cum ne-a obișnuit în fiecare an, agenția Gabi Modells  își deschide porțile pentru tinerele care visează la o carieră în modelling.

Preselecția  va avea loc duminică, 26. 10. 2014, începând cu ora 18:00, în Galeria Mall, unde sunt așteptate să-și etaleze frumusețea aproape o sută  de buzoience.

Înscrierile se fac la sediul din Galleria Mall, între 20 și 26 octombrie, până la ora 17:00 sau pe pagina de Facebook a agentiei.

Înălțimea minimă a celor care își doresc o carieră de model este de 1.70 m, iar vârsta trebuie să fie cuprinsă între 13 și 24 de ani. Cursurile, care au o durată de 6 luni, sunt gratuite și se desfășoară săptămânal, în incinta Galeria Mall Buzău.

gbi

Gabi Modells functionează pe piața modei încă din anul 2002, iar în Buzău activează din anul 2007. Agenția, care a lansat numeroase  buzoience în lumea mare a modellingului, se ocupă în prezent cu organizarea celor mai importante evenimente din județul Buzău, de la prezentări de modă, până la evenimente corporatiste.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!