EducaţieȘtirile zilei

Top 3 licee din Buzău versus școli cu rată de promovare ZERO, după simularea de la Bac

Aproape jumătate dintre absolvenții de clasa a douăsprezecea din Buzău nu au reușit să obțină medii peste șase la simularea examenului de bacalaureat. Rata de promovare de numai 51% reprezintă cel mai slab rezultat din istoria simulărilor organizate în județul Buzău.

După centralizarea rezultatelor la nivel județean, Buzăul are o rată de promovare care arată că puțin peste jumătate dintre viitorii absolvenți de liceu sunt pregătiți să facă față examenului maturității. Din cele 29 de colegii și licee din Buzău, doar 10 au reușit să treacă peste pragul de 50% rată de promovare, în timp ce nouă licee au sub 10% elevi promovați.

  • Colegiul Național Pedagogic devansează Eminescu

Clasamentul este condus de Hasdeu, unde rata de promovare a fost de 95.61%, urmat de Pedagogic, cu aproape 80% și de Eminescu, acolo unde rata de promovare a fost de 77%.

La polul opus se situează licee tehnologice precum cele din Rușețu, Vernești, Râmnicu Sărat („Victor Frunză”) sau Buzău („Dimitrie Filipescu”), acolo unde niciun elev nu a reușit să obțină peste 6.

La nivel național, rata de promovare este de numai 40,71%.
Anul 2016 2017 2018 2019 2021
Procent de promovare 38,39% 38,23% 39,55% 42,15% 40,71%

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button