BUZĂUL MEU DRAG

Tragica poveste de iubire dintre un avocat buzoian și fiica unui latifundiar

Anul acesta, Primăria municipiului Buzău a marcat 144 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși prin reamplasarea în cimitirul Dumbrava a copiei unei lucrări celebre – bustul avocatului Petre Stănescu -, alături de copia operei „Rugăciune”. Puțini știu că bustul avocatului Stănescu din „Dumbrava” ascunde o poveste impresionantă de dragoste, încheiată tragic.

La începutul secolului trecut, liniștea micului târg al Buzăului era tulburată de o poveste de iubire sfârșită dureros, ce avea să rămână în amintirea tuturor prin două lucrări realizate de marele Brâncuși.

Eliza, fiica marelui moșier Nicolae Seceleanu, se îndrăgostește de avocatul Petre Stănescu. Presa vremii notează că Petre Stănescu era un tânăr cu mari perspective, dar care nu se ridica, din punct de vedere financiar, la înălțimea aspirațiilor pe care le avea tatăl fetei. Marele moșier îi interzice Elizei să-şi întâlnească iubitul, însă fata se refugiază într-o mănăstire şi ameninţă că se călugăreşte, dacă nu i se permite mariajul. Nicolae Seceleanu ajunge astfel să accepte căsătoria, la începutul anului 1905.

Avocatul Petre Stănescu

Petre Stănescu s-a născut pe 12 august 1874 în familia unui fruntaş conservator buzoian, profesorul Sterie Stănescu, ce locuia pe strada Independenței din Buzău (în 1914, pe locul în care era casa a fost construit Cercul Militar). Tânărul Petre urmează cursurile Liceului Al. Hasdeu, după care se înscrie la Drept, la Bucureşti, pregătindu-se intens pentru avocatură.

  • Un blestem ar fi pus capăt fericitului mariaj.

„După absolvirea facultăţii, se înscrie în baroul buzoian, cunoscând notorietatea chiar de la primul său proces. A pledat, alături de marele Take Ionescu în procesul intentat ţăranului buzoian Ene Cojocaru, acuzat de boierul brăilean San Marino de tentativă de omor. Cu toată pledoaria strălucită a lui “Tăchiţă gură de aur”, dar şi a tânărului avocat Petre Stănescu, instanţa, deşi nevinovat, l-a condamnat pe nefericitul ţăran Ene Cojocaru, la cinci ani de ocnă (?!?). Pentru magistrala pledoarie a tânărului său coleg, Take Ionescu l-a felicitat sincer, prezicându-i un viitor strălucit. De altfel, ca membru al Partidului Naţional Liberal, va fi ales deputat în Parlamentul României, la vârsta de 29 de ani! (…)

Dar fulminanta ascensiune a tânărului avocat va fi stopată la doar doi ani după căsătorie, de o boală nemiloasă, cancer la stomac. Tragicul eveniment s-a petrecut la 9 octombrie 1905. Trebuie să menţionez că cei doi aveau o fetiţă care va fi răpusă, la puţin timp după decesul avocatului, de boala secolului – ftizia! Tânăra văduvă nu va regreta că a urmat imboldul inimii, dar în sinea sa crede că tragicul eveniment ar putea fi pus şi pe seama blestemului că nu şi-a ascultat tatăl.”, povestea, pentru Opinia, scriitorul Nicolae Peneș.

Cele două sculpturi formau un tot unitar în cimitirul „Dumbrava”, însă ambele au trezit interesul răufăcătorilor. Prima replică a sculpturii „Rugăciune” a dispărut de pe soclu în 1996, fiind găsită şi recuperată doi ani mai târziu dintr-un depozit de lemne din Bistriţa. Pentru că nu existau sisteme de supraveghere, statuia a fost furată din nou, în 2005, şi nu a fost găsită nici până în ziua de astăzi.

În memoria soțului și a copilei sale, văduva lui Petre Stănescu se gândeşte să ridice un monument la mormântul din cimitirul buzoian Dumbrava. La îndemnul soţiei pictorului Ştefan Popescu şi la recomandarea acestuia, Eliza Stănescu merge la Paris, în primăvara anului 1907, pentru a încheia un contract cu sculptorul Constantin Brâncuşi.

Brâncuși sosise la Paris în 1904, după ce parcursese pe jos drumul către „Orașul Iubirii”. Tot iubirea avea să-l readucă în țară, fiindcă, deși strâmtorat financiar, marele sculptor acceptă să locuiască timp de o lună la Buzău pentru a realiza cele două lucrări cerute de văduva îndurerată.

„Conform contractului încheiat la Paris, la 18 aprilie 1907, între văduva avocatului şi Constantin Brâncuşi, acesta se angaja să execute personal un monument funerar în valoare de 7.500 lei, cu termen de predare în 1908. Monumentul se compunea din socluri de piatră, o figură alegorică reprezentând o femeie care plânge şi bustul avocatului decedat, specialiştii considerând  lucrarea ca o noutate în arta lui Brâncuşi, care se desprindea astfel de clasicismul maestrului său, Auguste Rodin.”. povestește istoricul Valeriu Nicolescu.

Constantin Brâncuşi a locuit la Buzău în perioada 26 mai – 29 iunie 1914, în casa Elizei de pe strada Dobrogei nr. 24, răstimp în care a cioplit în piatră de Măgura soclurile şi a montat cele două lucrări. Originalele au fost preluate de către Muzeul Naţional de Artă în 1958 („Rugăciunea”) şi 13 martie 1976 (bustul lui Petre Stănescu), fiind înlocuite cu copii din bronz, amplasate  pe soclurile originale.

Dacă urma operei „Rugăciune” pare să se fi pierdut, în urmă cu doi ani, autoritățile române au reușit să găsească bustul avocatului Petre Stănescu, lucrare furată din cimitirul Dumbrava în anul 1995. Deși va fi supusă unor expertize amănunțite, se pare că lucrarea are semnătura lui Brâncuși și ștanța turnătoriei Valsuani din Paris. Potrivit specialiștilor, o astfel de replică ar putea costa între câteva sute de mii și câteva milioane de euro.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Dă-i un răspuns lui raul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button