PoliticăȘtirile zilei

Trei ani și patru luni CU EXECUTARE pentru Florin Colgiu

Spre deosebire de nașul său, Cristinel Bîgiu, acesta și-a recunoscut faptele în fața magistraților.
Finul președintelui suspendat al Consiliului Județean, Florin Colgiu, a fost condamnat de magistrații Tribunalului Călărași la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare în dosarul în care a fost acuzat de DNA de complicitate la luare de mită. Decizia magistraților de la Tribunalul Călărași nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel București.bigiu colgiu
„Respinge cererea formulată de inculpatul Colgiu Florin – Mădălin, prin apărător, de aplicare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 În baza art. 48 NCP rap. la art. 289 alin 1 NCP cu referire la art.7 lit.a din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.35 alin.1 NCP, art.375 NCPP şi art.396 alin. 10 NCPP condamnă pe inculpatul Colgiu Florin – Mădălin, la 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin. (1) lit. a C. pen, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 48 NCP rap. la art. 29 alin. 1 lit.a şi alin. 2 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu referire la art.32 C.p. şi cu aplicarea art.375 NCPP şi art.396 alin. 10 NCPP condamnă pe inculpatul Colgiu Florin la 1 an închisoare. În baza art. 38 alin. 1- 39 alin.1 lit.b si art 45 alin.1 NCP inculpatul Colgiu Florin – Mădălin va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani inchisoare, la care se adauga un spor de o treime din cealalta pedeapsă stabilită, respectiv 4 luni inchisoare, avand de executat in total 3 ani si 4 luni inchisoare si interzicerea pe 1 an a exercitarii drepturilor prev. de art 66 alin. 1 lit. a C.p. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a şi b C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 399 alin.1 C.proc.pen menţine arestul la domiciliu al inculpatului Colgiu Florin – Mădălin, iar în baza art. 404 alin. 4 lit. a C.proc.pen deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive, respectiv de la 06.12.2014 la 23.04.2015. În baza art. 112 alin. 1 lit.d NCP şi art. 289 alin. 3 NCP dispune confiscarea sumei de 6500 lei de la inculpatul Colgiu Florin Mădălin. În baza art. 274 alin. 1 NCPP obligă inculpatul către stat la plata sumei de 7000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 6000 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală. Cu apel în 10 zile de la comunicare.” se arată în soluția instanței.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: