Știrile zilei

Trei bărbați au fost arestați după ce au falsificat talonul unei mașini

A ajuns în arestul Poliţiei, alături de prietenii care l-au însoțit în actul infracțional. Cei trei au falsificat certificatul ITP al unei mașini pentru a obține despăgubiri de la societatea de asigurare.

Ieri, poliţiştii Biroului Rutier Râmnicu Sărat au reţinut 3 bărbați bănuiți de tentativă la înșelăciune, uz de fals, complicitate la fals informativ, complicitate la fals intelectual, fals informatic, fals intelectual.

Cei trei bănuiți, cu vârste cuprinse între 31 și 46 de ani, din Râmnicu Sărat, respectiv Grebănu, au intrat în atenția polițiștilor în data de 03 august 2019, dată la care soția uneia dintre persoanele cercetate a fost implicată într-un eveniment rutier.

În vederea soluționării cauzei, șoferița a prezentat și depus ulterior la materialul dosarului penal un document din care reieșea că autovehiculul are inspecție tehnică periodică valabilă.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că în ziua de 05 august 2019, dată ulterioară producerii accidentului, soțul conducătoarei auto s-ar fi prezentat la o stație de efectuare a inspecției tehnice periodice, administrată de un bărbat de 39 de ani, din Grebănu. În urma înțelegerii prealabile între proprietarul mașinii și administratorul stației, acesta din urmă l-ar fi instigat pe un angajat, un râmnicean în vârstă de 31 de ani, să încalce procedura de efectuare a inspecției tehnice periodice, astfel că acesta nu ar fi procedat la identificarea autoturismului în raport cu documentele prezentate.

Așadar, angajatul ar fi înscris în fals în certificatul de înmatriculare perioada valabilității inspecției tehnice periodice, facilitându-i proprietarului mașinii posibilitatea folosirii respectivului înscris pentru a beneficia de despăgubiri din partea societății de asigurări.

În urma cercetărilor efectuate și a administrării materialului probator, sub coordonarea procurorului de caz, în ziua de 20 ianuarie a.c., cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la înșelăciune, uz de fals, complicitate la fals informativ, complicitate la fals intelectual, fals informatic și fals intelectual.

Ulterior, instanța a emis pe numele bănuiților mandat de arestare preventivă pentru 30 zile.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button