Educaţie

Trei educatoare de nota 10 se bat pe cele două posturi titularizabile disponibile la Buzău

Situație dificilă pentru trei educatoare din județul Buzău. Deși au obținut media 10 la examenul de titularizare din 21 iulie, cele trei cadre didactice se luptă acum pentru cele doar două posturi vacante scoase la concurs de Inspectoratul Școlar Județean.

Săptămâna trecută, 82 de educatoare au susținut examen la limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării titilarizareactivităților instructiv-educative în grădinița de copii. Dintre acestea, trei au reuși să-i convingă pe corectori că merită nota maximă.

Pentru că au aceeași medie, iar oferta cuprinde doar două catedre vacante, departajarea celor trei educatoare se va face după  o medie care va ține cont de nota de absolvire a studiilor.

Cristina – Elena HUSU, din Brădeanu, educatoare cu o vechime de un an, a terminat Științe ale educației, specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar. Media sa de absolvire este de 8.085, iar media de departajare – puțin peste șapte.

Și Tatiana NEAGOE din Buzău a reușit să obțină media 10 la examenul de titularizare. Educatoare cu 2 ani vechime, dascălul pare a avea mai mult noroc. A finalizat studiile de licență cu 8.9, având media de departajare  8.81.

A treia educatoare de 10, Daniela PERICLIE este tot debutantă în învățământ. Cu o vechime de 1 an, cadrul didactic a terminat facultatea cu 8,815, având media de dapartajare de 8.75.

  • Niciun post în municipiul Buzău.

Dacă în urmă cu 10 ani, dinamica rotației cadrelor din învățământ era mai bună, în ultima perioadă, posturile titularizabile sunt din ce în ce mai puține. Așa se face că, anul acesta, la Buzău există doar două posturi pentru educatoare. Unul este disponibil la Grădinița cu Program Prelungit „Mugurașii” din Râmnicu Sărat, în timp ce al doilea este oferit de  Școala Gimnazială „Constantin Popescu” din satul Fundeni, comuna Zărnești.

Situația este cu atât mai neplăcută, cu cât la examenul de ocupare al unui post în educație, alte câteva educatoare au obținut note mari. Astfel, dascăli cu medii de 9.90, 9.65 sau 9.45 vor fi nevoiți să ocupe anul acesta un post de suplinitor.

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!