AdministrațieȘtirile zilei

Trei instituții de asistență socială din Buzău vor fi comasate și își vor pierde directorii

Primăria Buzău a întocmit o nouă organigramă, trimisă deja spre aprobare către Agenția Naţională a Funcţionarilor Publici, care va trebui să primească girul aleşilor municipali. Această nouă organigramă prevede reduceri importante de funcţii din Primărie, dar şi comasări şi disponibilizări.

Una dintre modificările aduse schemei de personal de primarul Constantin Toma o constituie comasarea a trei instituţii subordonate Primăriei. Este vorba despre Centrul de Urgenţă de Zi şi de Noapte pentru Persoanele Adulte fără Adăpost, Complexul de Servicii pentru Persoane Vârstnice ”Alexandru Marghiloman” și Centrul de Recuparare şi Reabilitare „Speranţa” care, după comasare, vor intra în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială.

„Am constatat, după ce am studiat douăzeci de organigrame din România, că numai la Buzău instituțiile de asistență socială sunt separate, cu funcții de director, director adjunct, șefi de servicii, de birou și câțiva angajați jos. Nu poți să funcționezi cu așa ceva. Eu am nevoie de un interlocutor și am nevoie să funcționeze legată această instituție care se ocupă cu asistența socială, să nu o avem împărțită peste tot și să mai plătim și niște bani în plus.”, a declarat primarul Constantin Toma în cadrul unei conferințe de presă susținute marți.

Noua organigramă prevede ca funcţiile de director şi director adjunct să dispară, urmând ca actualele posturi de director ai acestor instituţii să se transforme în funcţii de şef de serviciu, cu salariile diminuate.

Centrul de Urgență de Zi și de Noapte pentru Persoanele Adulte fără Adăpost a devenit funcțional în anul 2013, iar în prezent este condus de consilierul municipal PSD Daniel Lambru. Complexul de Servicii pentru Persoane Vârstnice „Alexandru Marghiloman” funcționează din anul 2005 și este condus de către Maria Ioniță, soția consilierului municipal dr. Victor Ioniță.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button