Administrație

„Trenurile Soarelui” își ung roțile și se pregătesc de lungul drum spre litoral

Emoții, bagaje, forfotă,  huruit de roți, vocea care anunță molcom sosirea trenului și sute de tineri nerăbdători să urce în vagoanele care să-i poarte spre litoralul însorit al Mării Negre.   De la mijlocul acestei luni, CFR Călători lansează programul estival „Trenurile Soarelui”.
Timp de trei luni, până la 15 septembrie, turiştii vor avea la  dispoziţie peste 40 de  trenuri care vor asigura legături directe spre şi dinspre staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării. litoralul-romanesc

La fel ca în anii trecuți, începând cu data de 28 iunie, trenul tradiţional destinat tinerilor va circula zilnic pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Piteşti – Bucureşti Nord – Constanţa & staţiuni – Mangalia şi retur.

Pasagerii CFR Călători au posibilitatea de a călători la tarife reduse, preţurile biletelor fiind accesibile tuturor prin gama variată de reduceri disponibile.  De exemplu, pentru achiziţia biletului dus-întors se acordă o reducere de 10%, iar la cumpărarea cu anticipaţie reducerile sunt cuprinse între 10% şi 25%.

Numărul de trenuri, rutele şi tarifele vor fi anunţate săptămâna viitoare.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!