Sport

Trofeu, medalii și promisiuni de susținere din partea Consiliului Județean pentru Metalul Buzău

Fotbaliștii de la Metalul Buzău, campioana județului, matematic promovată în Liga a III-a, au fost invitași astăzi la Consiliul Județean pentru a primi trofeul de campioană, medaliile individuale și asigurări că sportul cu balonul rotund se va bucura de susținere din partea deloberativului condus de Petre Emanoil Neagu.

De altfel, este deja o certitudine că formația Metalul Buzău va intra sub tutela Consiliului Județean, la 11 ani de la ultima prezență în Liga a treia.

Mare iubitor al sportului rege, Neagu şi-a arătat deschiderea către susţinerea activităţilor sportive: „Metalul Buzău este echipa de tradiție a buzoienilor. Așa cum am mai spus, vom face tot ce ne stă în putință pentru a revigora activitatea sportivă la nivelul județului Buzău. Probabil vom avea două-trei echipe pe care le vom susține, altele decât cele care vor face parte din CSM-ul Primăriei, deoarece nu putem merge pe dublă finanțare.”, a declarat președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

În cadrul ședinței de astăzi, consilierii au mai votat o serie de proiecte, publicate pe site-ul oficial al Consiliului Județean Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!