Economic

TUN de șaizeci de miliarde dat de doi buzoieni, cu facturi emise de firme „fantomă”

Doi buzoieni, în vârstă de 29 de ani și, respectiv, 49 de ani, au intrat în vizorul polițiștilor de la Investigarea Criminalității Economice, după ce au cauzat un prejudiciu la bugetul de stat în valoare de aproape 60 de miliarde de lei vechi.IPJ Buzau
În cazul bărbatului în vârstă de 49 de ani, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a dispus începerea urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
Acesta este bănuit că, în perioada octombrie 2013 – iulie 2014, în calitate de administrator al unei societăţi ce are ca obiect principal de activitate „comerţul cu produse industriale”, ar fi înregistrat în contabilitate facturi emise de societăţi comerciale tip „fantomă” din Timişoara, Cluj Napoca şi Târgu Jiu, reprezentând aprovizionări cu produse petroliere, materiale de construcţii, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte şi utilaje agricole în valoare totală de 3.401.564 de lei, operaţiuni comerciale care în realitate nu ar fi avut loc, iar în baza acestora ar fi fost diminuată masa impozabilă şi s-ar fi sustras de la plata impozitului pe profit şi T.V.A. datorate bugetului consolidat al statului în sumă de 1.083.303 lei.
În cazul buzoianului de 29 de ani, magistrații  Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus începerea urmăririi penale după ce acesta, în calitate de administrator al unei societăţi ce are ca principal obiect de activitate „comercializarea de produse nealimentare” ar fi săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală.evaziune-fiscala-bani-catuse-persoana-arestata
Ca și în cazul bărbatului de 49 de ani, tânărul este bănuit că, în perioada octombrie 2011 – 2012, ar fi înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli fără a avea la bază documente justificative şi aprovizionări de bunuri de la o societate din Bucureşti, firmă ce s-a dovedit a fi tip „fantomă”.
În acest fel, agentul economic s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor către bugetul consolidat al statului în valoare totală de 4.053.115 de lei. Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice continuă cercetările şi întreprind activităţi în vederea recuperării prejudiciului.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!