
A încetat din viață, la vârsta de 69 de ani, profesorul și antrenorul Romeo Ilie, considerat „părintele handbalistelor din Buzău”.
Anunțul a fost făcut de reprezentanții Sport Club Municipal Gloria Buzău:

Numele lui Romeo Ilie va rămâne sculptat în granitul handbalului românesc. A pornit de la zero şi aproape a ajuns în topul Ligii Naţionale de Handbal, fiind omul care a pus bazele singurei echipe performante de handbal din Buzău.
Fire ambiţioasă, Romeo Ilie a început să antreneze eleve de şcoală generală pentru handbal, apoi să facă selecţii şi să facă echipe cu care a intrat în competiţii. A obţinut un post de profesor în oraş, la Şcoala Generală nr. 6 şi a strâns fete din cartierele arondate.
În octombrie 2022, Romeo Ilie și-a pierdut soțial, răpusă de o boală cumplită, plecarea ei lăsând un mare gol în sufetul celui care s-a identificat cu handbalul buzoian.