Știrile zilei

Directoarea de la Școala 1 a lovit cu mașina un grup de părinți (VIDEO+FOTO)

Panică, strigăte de ajutor și multă durere. Asta a provocat astăzi directoarea Școlii Gimnaziale „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu”, cea care a intrat cu mașina în plin într-un grup de șase persoane care așteptau să își ia copiii de la școală. Bilanțul total al accidentului, nouă victime.

Au fost scene de groază astăzi în fața Școlii nr. 1. La orele prânzului, directoarea instituției, profesoara Monica Gheorghe, se îndrepta către școală la volanul autoturismului său, o Toyota CR-V Hybrid. Ajunsă în fața instituției, directoarea ar fi vrut să parcheze pe trotuar, moment în care a încurcat pedalele, apăsând accelerația în locul frânei.

Șase părinți care își așteptau copiii să iasă de la ore au fost pur și simplu spulberați de mașina scăpată de sub control. De parcă nu ar fi fost suficient, mașina a lovit și o panoul unei porți metalice, care s-a prăbușit peste victime.

Printre victime se numără și o tânără însărcinată în opt luni.

Șase persoane – cinci femei și un bărbat – au fost rănite în accident. Ele au rămas întinse până la sosirea ambulanțelor, starea lor fiind stabilă.

Alte trei persoane, printre care și o elevă de 12 ani, au suferit atacuri de panică și au fost transportate la spital.

Directoarea Monica Gheorghe a reușit să scape de mulțimea agresivă, ea refugiindu-se în clădirea școlii. O jumătate de oră mai târziu, ea a solicitat o ambulanță care să o transporte la spital, acuzând stări de rău.

Din cauza numărului mare de victime, ISU Buzău a activat Planul Roșu de intervenție.

La fața locului a sosit și inspectorul școlar general, Florina Stoian, care a anunțat Ministerul Eucației despre această situație. De asemenea, șefa Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău, Cecilia Manolescu,a  sosit și ea la fața locului.

Poliția a deschis o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii accidentului. Directoarea școlii se va alege cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, fiind posibil ca IȘJ Buzău să aplice și sancțiuni administrative în cazul său.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

11 comentarii

  1. Taranca aia de directoare mai mult de a cere bani parintilor n-a fost in stare niciodata numai la spaga ii sta gandu . Taranca proasta. Sper sa se sesizeze DNA

    1. Va rog frumos sa va băgați cuvintele in fund si sa va analizați persoana dumneavoastră, înainte sa faceți țăranca o femeie deosebita. Va mulțumesc anticipat!

    2. Puneți-vă dumneavoastra în locul doamnei Monica… Cum v-ați simți credeți ca a vrut sa lovească acel grup de oameni și plus ca părinți mereu își așteaptă copii grămadă pe poartă… Eu sunt o eleva dea doamnei Monica și mai mult ca sigur nu își dorea sa lovească acele persoane. În noaptea dinaintea accidentului dânsa a fost la spital pentru a vedea în ce stare de sănătate este fiul ei.. Și era foarte obosita. Nu ii iau apărarea dar nu cred ca este frumos sa înjurat în asa hal.. Și eu eram printre acei copii care plângeau.. dar plângeam pt ca mam gândit la ceea ce este va întâmpla cu persoanele rănite dar ce se va întâmpla și cu doamna Monica.

  2. Nu a incercat sa parcheze pe trotuar, ci intra in curtea scolii. Acolo parcheaza aceasta directoare, in ciuda nemultumirii exprimate de parinti in nenumarate randuri.

  3. Noi o iubim pe doamna directoare dar m-am speriat . Nimeni de la mine nu a fost ranit. Eu sunt un copil de 8 ani.Cand am iesit de la ore uni oameni erau pe jos, alti plangeau, alti erau speriati.Eu am fost socata.
    Vreau ca doamna directoare sa se faca bine si sa vina inapoi la scoala. Toti parinti raniti sa se intoarca la copii lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close