EducaţieȘtirile zilei

ULTIMA ORĂ | Anunțul Primăriei: Unde încep școala elevii de la „Eminescu”

Începutul anului școlar 2018-2019 îi va găsi pe elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” în același sediu de pe strada Independenței. Asta pentru că amenajarea sălilor de la fostul liceu de chimie – locul în care vor fi mutați cei peste 1200 de elevi – necesită bani, dar mai ales timp. Municipalitatea dă însă asigurări că, începând cu 15 octombrie, spațiile nou amenajate de la Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu” vor permite un învățământ de calitate pentru elevii de la „Eminescu”.

Clădirea Colegiului Național „Mihai Eminescu” urmează să fie reabilitată cu bani de la Guvern. Chiar dacă licitația nu a fost încă adjudecată, reprezentanții Primăriei spun că demersurile pentru mutare au intrat în linie dreaptă. Totuși, dacă inițial se vorbea despre transferul elevilor și al bazei materiale de la Eminescu la Nenițescu începând cu data de 10 septembrie, între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Amenajarea spațiilor de la fostul liceu de chimie mai durează, ceea ce face ca cei de la „Eminescu” să înceapă școala tot în vechea clădire de pe strada Independenței:

În acest moment, spațiile la Nenițescu sunt neadecvate și trebuie realizate mai multe lucrări, printre care o igienizare generală, schimbarea tâmplăriei și refacerea instalațiilor electrice. Lucrările vor începe luni, iar partea de centrală termică și instalație termica vor trebui refăcute. Cred că va trebui să investim în jur de 200.000 de euro, bani mulți pentru Buzău, dar trebuie să vedem mai întâi cum vom face rectificarea de buget. (…) Așadar, elevii de la Eminescu vor începe școala în actualul sediu, iar mai apoi, din 15 octombrie, cred că se vor muta la Nenițescu. Am stabilit, de asemenea, ca laboratorul de gastronomie să rămână pe loc, iar elevii să facă deplasarea de circa 800 de metri pentru a face orele de laborator tot la Nenițescu.”, a declarat, astăzi, primarul Constantin Toma.

În schimb, elevii de la „Costin Nenițescu” vor începe cursurile în clădirea Grupului Școlar Meserii și Servicii, urmând să-și păstreze laboratoarele proaspăt renovate și utilate în spațiile actuale, unde vor veni pentru susținerea orelor practice.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button