AdministrațieȘtirile zilei

Semafoare care indică iubire

Începând din această seară, culoarea roșie a semafoarelor din Buzău va fi prevăzută cu…inimioare! Însemnele iubirii vor rămâne aici până pe 8 martie, măsura fiind luată în premieră de autoritățile buzoiene care vor să marcheze în acest fel Valentine’s Day, Dragobetele, dar și începutul primăverii.

Dacă până acum semafoarele aveau săgeți, în luna iubirii se pun inimioare. Chiar în aceste momente se lucrează în intersecțiile buzoiene, acolo unde sunt montate, peste culoarea roșie a semaforului niște cartoane sub formă de inimioară:

„Se montează, între lentilă și carcasă un carton sub formă de inimioară. Toate semafoarele vor fi modificate și vor rămâne așa până pe 8 martie, ca să prindem și Valentine’s Day de pe 14 februarie, și Dragobetele de pe 24 februarie. Pe 8 martie se vor scoate aceste forme și se va reveni la forma inițială.”, a declarat, pentru „Reporter Buzoian”, viceprimarul Ionuț Apostu.

Pe 14 februarie, tot întregul Occident sărbătorește Valentine’s Day, considerată sărbătoarea oficială a îndrăgostiţilor. În România, tinerii sărbătoresc doi patroni ai iubirii: Dragobetele, fiul cel chipeş, iubăreţ şi năvalnic al Dochiei, şi pe Sfântul Valentin.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

3 Comments

Dă-i un răspuns lui FLORIN Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button