Știrile zilei

ULTIMA ORĂ: Femeie spulberată pe trecerea de pietoni

O femeie în vârstă de 50 de ani a fost accidentată grav în această seară, în timp ce traversa regulamentar DN 2 E85, pe o trecere de pietoni din comuna Poșta Câlnău. În acest moment nu există date despre șoferul care a produs accidentul.

Potrivit localnicilor, femeia, care lucra la firmă de tricotaje din Micro XIV, se îndrepta spre convenția care urma să o ducă spre serviciu. La un moment dat, în timp ce se afla pe trecerea de pietoni din zona Primăriei Poșta Câlnău, un șofer care circula cu viteză excesivă a lovit-o în plin, aruncând-o câțiva metri prin aer. Victima a rămas întinsă pe asfalt până la sosirea ambulanței.

Echipajul medical sosit la fața locului a evaluat starea femeii, după care a transportat-o de urgență la spitalul din Buzău. Victima prezintă mai multe fracturi și se află internată în secția UPU.

Femeia accidentată în această seară este mama lui Anghel I., tânărul în vârstă de 28 de ani înjunghiat în luna aprilie după o ceartă cu câțiva prieteni.

Pe trecerea de pietoni din Poșta Câlnău s-au produs nenumărate accidente rutiere soldate cu victime. Principala cauză o constituie viteza excesivă, însă localnicii reclamă și semnalizarea necorespunzătoare a zebrei pe timpul nopții.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

Dă-i un răspuns lui Goman corina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button