PoliticăȘtirile zilei

Marcel Ciolacu, propus la șefia Camerei Deputaților | Primele declarații

Liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu, a fost desemnat, astă-seară, de colegii de partid să preia funcția de președinte al Camerei Deputaților. Dacă va întruni numărul de voturi, Ciolacu va deveni mâine al treilea om în stat.

La ieșirea de la ședința CEX, deputatul Marcel Ciolacu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor și a transmis un mesaj cu subînțeles, referitor la greutatea funcției pentru care a fost nominalizat:

„Nu am discutat cu colegii de la Pro România. Mă bazez pe voturile de la PSD și ALDE. Mâine avem procedură, avem votul. Am primis un singur mesaj de la soția mea, care mi-a spus trei nume: Adrian Năstase, Valeriu Zgonea și Liviu Dragnea.”, a spus Marcel Ciolacu.

În ultimii ani, Marcel Ciolacu a deținut mai multe funcții care i-au consolidat poziția la București. Liderul PSD a fost, pe rând, vicepremier, secretar al Camerei Deputaților și lider de grup, iar în prezent este chestor al Camerei Deputaților.

Ciolacu a făcut parte din tabăra contestatarilor lui Liviu Dragnea și nu s-a temut să ceară public demisia acestuia. Șeful PSD Buzău a părăsit aparatul guvernamental odată cu demisia  premierului Mihai Tudose.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!