Din Buzău

ULTIMA ORĂ: O pacientă internată în caminul de la Aldeni s-a aruncat de pe pod

La nici două săptămâni de la episodul în care o tânără de 25 de ani, internată la caminul de la Aldeni, a înghițit o mână de cuie în încercarea de a-și lua viața, un nou caz zguduie opinia publică buzoiană și pune sub semnul întrebării condițiile în care sunt îngrijiți aici pacienții.
Miercuri, 30 iulie, Serviciul de Ambulanță Județean a fost anunțat că o femeie s-a aruncat în gol de pe un pod de 6 metri de peste pârâul Slănic, după ce a plecat din Căminul de Vârstnici și Adulți cu Dizabilități cu gândul de a se sinucide.
Pacienta de 30 de ani, suferind de schizofrenie, a fost găsită zăcând la baza podului, cu ambele glezne fracturate, însă fără ca viața să-i fie pusă în pericol. Aceasta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău, acolo unde, potrivit medicilor, va rămâne internată pentru îngrijiri medicale.
Este pentru a treia oară când Căminul de Vârstnici și Adulți cu Dizabilități din Aldeni constituie subiectul unor articole de presă din cauza neregulilor semnalate în instituție. Se pare însă că administratorii așezământului reușesc să evite  de fiecare dată anchetele care se impun în astfel de situații, continuând să funcționeze ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
În luna martie a acestui an, Parchetul Tribunalului Buzău a început o anchetă la Căminul din Aldeni, unde sunt internaţi vârstnici şi adulţi cu dizabilităţi, în urma unor reclamaţii privind faptul că unii dintre ei ar fi bătuţi, legaţi de paturi, abuzaţi sexual, sedaţi sau obligaţi să muncească.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!