Știrile zilei

ULTIMA ORĂ: Polițiștii vor fi dotați cu bodycam-uri!

Polițiștii români vor fi dotați, în sfârșit, cu camere video care să înregistreze întreaga interacțiune cu cetățeanul. Fie că vorbim despre aplicarea unei sancțiuni, fie despre o simplă discuție cu cetățeanul, body-camera va înregistra totul și va putea fi folosită drept probă în dosar.

Astăzi, ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că polițiștii din stradă vor fi dotați cu body camere, în așa fel încât să fie înregistrat orice incident și să nu se mai ajungă la situația în care ne întrebăm cine a fost de vină: Spartacus sau polițistul.

Polițiștii din Cluj-Napoca au primit deja 125 de camere video. Scopul lor este să filmeze orice intervenție pentru a preveni mita sau eventuale violențe. Alte astfel de dispozitive sunt acum în curs de distribuire în județele din Transilvania.

”Încă de anul trecut, odată cu problemele pe care le-au avut polițiști de-ai noștri, am decis să dotăm polițiștii cu mijloace de înregistrare audio-video. Body-camera unui polițist, în final, va responsabiliza și polițistul și cetățeanul, în așa fel încât să nu mai existe infinite dezbateri televizate și în societate despre cine a fost de vină: Spartacus sau polițistul. Acest proiect se va materializa în această vară.”, a spus Marcel Vela.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!