Știrile zilei

ULTIMA ORĂ: Un buzoian s-a aruncat de la etajul 10!

UPDATE: Este vorba chiar despre președintele asociației de proprietari, B.V. Bărbatul lucrase la o societate de asigurări și își girase câțiva colegi, care nu își mai plătiseră creditele.
Datoriile i-au fost imputate lui, iar când nu le-a mai putut duce, cele două fiice ale sale au încercat să îl ajute.
De altfel, marele necaz al bărbatului, pe care l-a scris și în biletul de adio lăsat familiei, este că și-a îndatorat fiicele..

Scene șocante, derulate astăzi sub ochii trecătorilor din zona blocului 27, situat în cartierul buzoian Micro V. Un bărbat a fost găsit agonizând la câțiva metri de blocul în  care locuia, asta după ce omul s-ar fi aruncat de la etajul zece.

Bărbatul în vârstă de 65 de ani locuia la etajul unu al blocului situat în Micro V (zona str. Mică). În ultima perioadă s-ar fi confruntat cu probleme financiare, iar omul nu mai întrezărea nicio speranță. Astăzi, în timp ce soția sa se afla în apartament, bărbatul a urcat la etajul zece, acolo unde își avea sediul administrația blocului, a deschis geamul încăperii și a plonjat în gol.

Câțiva trecători i-au zărit trupul și au sunat la 112. Un echipaj SMURD l-a preluat în viață, dar în stare foarte gravă:

„Avea puls, dar era umflat tot, plin de răni. Soția lui a venit alergând la salvare, însă chiar atunci porneau cu el spre spital. Nu știu dacă el era chiar administratorul blocului sau dacă doar avea cheia de la sediu, dar cert este că de acolo s-a aruncat.”, ne-a povestit un locatar.

Bărbatul a fost dus în stare gravă la UPU, iar următoarele ore sunt critice:

„La Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Județean de Urgență Buzău a fost transportat un bărbat în vârstă de 65 de ani, din municipiul Buzău, care a suferit un politraumatism prin cădere de la înălțime. Bărbatul a suferit multiple fracturi: fractură de coloană vertebrală, fractură de șold stâng, fractură de pumn drept. La acest moment, bărbatul se află în investigații. Vom reveni cu informații după finalizarea tuturor investigațiilor.”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button