Știrile zilei

ULTIMA ORĂ: Un tânăr a intrat cu mașina în gardul Arhiepiscopiei, după ce i s-a făcut rău la volan

Bărbatului i s-a făcut rău în timp ce se afla în rond și a pătruns cu mașina pe trotuar, izbind gardul Arhiepiscopiei. O arhiepiscopia-buzaului-si-vrancei_pg_ambulanță l-a transportat la spital pentru investigații.
Incident rutier  vineri, la orele prânzului, în centrul municipiului. Aflat la volanul unui autoturism Skoda, un tânăr de 34 de ani, din Buzău, a pierdut controlul asupra direcției tocmai când se pregătea să intre pe strada Chiristigii. Mașina a ajuns pe trotuar, lovind gardul din fața catedralei arhiepiscopale „Înălțarea Domnului”.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit în incident, deși acesta putea avea urmări grave dacă pe trecerea de pietoni s-ar fi aflat oameni sau dacă șoferul ar fi avut viteză mai mare.
Tânărul nu a suferit răni în urma accidentului, însă a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean de Urgență Buzău, pentru investigații amănunțite.
Șoferul a fost testat de către polițiști în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind negativ. Polițiștii de la Rutieră continuă cercetările.

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close