Educaţie

Ultimele pregătiri înainte de plecare, dedicate învățării și descoperirii

Pe măsură ce se apropie data plecării în mobilitatea Erasmus+, pregătirile sunt în plină desfășurare. În perioada 28 aprilie – 3 mai 2025, va avea loc Cursul de formare profesională „Resilience and Well-being Strengths for Teachers”, organizat la Florența de Europass Teacher Academy.

Cadrele didactice selectate – Moraru Diana, Aduducesei Ana, Argăseală Cristina, Gheorghe Rodica și Ichim Alina – au participat, recent, la o sesiune de instruire, coordonată de doamna director adjunct al Școlii Gimnaziale „George Emil Palade”, Buzău, prof. Timofte Camelia Andreia. Această întâlnire a avut ca scop familiarizarea cu instrumente digitale moderne, în special cu platforma LIVRESQ, dar și cu  alte Resurse Educaționale Deschise (RED), menite să sprijine procesul de predare – învățare – evaluare. Cadrele participante beneficiază de grantul european prin bugetul proiectului 4, cod proiect 2024-1-RO01-KA121-000212297,  ca parte integrantă a Acreditării Erasmus+ în Domeniul Educației Școlare, pe care instituția o deține din anul 2021.

Fiind o platformă utilizată tot mai des în mediul educațional românesc, LIVRESQ oferă posibilitatea creării de lecții interactive și de conținut educațional multimedia. În cadrul instruirii au fost  prezentate funcționalitățile de bază ale platformei, exemple de bune practici, precum și modalități prin care aceste instrumente pot fi integrate eficient în activitățile didactice.

Doamnele profesoare au declarat că a fost o sesiune foarte bine organizată, cu informații clare și aplicabile, această platformă oferind posibilitatea de a crea conținut educațional atractiv. Au subliniat, de asemenea, importanța formării continue și a deschiderii către inovația digitală în procesul educațional.

În completarea acestei instruiri, participantele au avut de realizat o serie de teme din domeniul TIC și al limbii engleze, menite să consolideze cunoștințele dobândite și să faciliteze adaptarea la cerințele cursului internațional. Temele TIC au vizat utilizarea unor platforme educaționale moderne, crearea de resurse digitale și comunicarea online eficientă, în timp ce exercițiile de limba engleză au inclus vocabular specific, redactarea de texte funcționale și simulări de conversații utile în contexte educaționale.

Prin aceste demersuri, s-a pus accent pe importanța utilizării resurselor digitale și lingvistice în promovarea unui învățământ centrat pe elev și încurajarea inovației pedagogice în cadrul parteneriatelor internaționale.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. Observ că sunt numai doamne. Să fie vorba de vreo nouă formă de așa zisă „discriminare pozitivă”?
    Soții doamnelor au ceva funcții notabile?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button