Știrile zilei

Un băiat de 18 ani se afla înăuntru

A avut zile! Un tânăr de 18 ani, din Berca, a scăpat ca prin minune dintr-un accident rutier pe care l-a provocat azi-noapte, în comuna Cislău, cu o mașină furată. Tânărul a scăpat cu viață, dat autoturismul pe care îl furase de la un localnic din Berca s-a făcut scrum.

Evenimentul rutier a avut loc azi-noapte pe DN 10, în zona localității buzoiene Cislău. Din primele date de la fața locului, în timp ce conducea autoturismul pe DN10 pe directia Buzău către Brașov, un tânăr de 18 ani, din Berca, ar fi pierdut controlul asupra direcției,mașina răsturnandu-se în afara părții carosabile.

Accidentul s-a soldat cu rănirea tânărului, care a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. În urma accidentului, autoturismul a luat foc și a fost distrus în totalitate.

Din verificările în bazele de date specifice, a reieșit că tânărul nu figura în evidenta posesorilor de permis de conducere. Azi-noapte, el și-a făcut curaj cu mai multe pahare (etilotestul a indicat o alcoolemie de 0,30mg/l alcool pur în aerul expirat), după care a pătruns în curtea unui localnic și i-a sustras autovehiculul.

Acum, tânărul se va alee cu dosar penal și riscă ani grei de închisoare.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!