Politică

Un europarlamentar buzoian vorbește despre reacția UE vizavi de situația din Ucraina

Într-o intervenție recentă în cadrul emisiunii Radiojurnal de la Radio Moldova Actualități, europarlamentarul PSD Andi Cristea a vorbit despre poziția comunității europene referitoare la situația din Ucraina care, la sfârșitul săptămânii trecute, s-a înrăutățit.
„Înaltul Reprezentant pentru politică externă și securitate, doamna Mogherini, a condamnat, în numele Uniunii Europene, atacurile separatiștilor, cu rachete, asupra orașului Mariupol care a cauzat zeci de morți și răniți în rândul civililor. Practic, bombardamentele de artilerie continuă ofensiva de la Donețk a separatiștilor. Știm foarte bine ce s-a întâmplat acolo cu aeroportul.
Săptămâna aceasta, pentru joi, a fost convocată o ședință a miniștrilor de externe, în formatul Consiliul Afaceri Andi CrissssteaExterne și va fi discutat subiectul aplicării unor noi sancțiuni economice Federației Ruse. O decizie cu privire la noi sancțiuni poate fi luată de șefii de stat și de guvern la următorul Consiliu European. Și, pentru că aminteam de Consiliul European, este foarte important de menționat că peste două zile, adică miercuri, președintele Consiliului, Donald Tusk, va avea întâniri cu președintele Franței, Francois Hollande, și cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
Fără îndoială, ofensiva separatiștilor din ultimele zile din Ucraina și deteriorarea crescândă a securității din estul Ucrainei va fi pe agenda discuțiilor oficialilor europeni și ne așteptăm la o reacție foarte concretă a Uniunii Europene dincolo de declarații de condamnare.
Am văzut recent că președintele Poloniei a cerut o reacție mult mai fermă și concretă a Uniunii Europene. Vă reamintesc că, în decembrie, președintele Consiliului, Donald Tusk, a cerut o strategie pe termen lung în privința Federației Ruse și a acțiunilor sale în estul continentului European. Asta înseamnă planuri fundamentale pe un orizont de timp mai lung. Vorbim de ani, aici.
A fost prima ședință prezidată de fostul premier polonez și este important de reținut că viziunea lui și ambițiile sunt diferite de cele ale fostului președinte. Ca și polonez, el și Polonia împreună cu statele din estul și centrul Europei au avut o altă experiență, mult mai empirică, mai dură, dacă vreți, a relațiilor și chiar a istoriei cu Rusia și Federația Rusă.
Eu mă aștept, pentru joi, să avem niște discuții serioase în Consiliul Afaceri Externe și, foarte posibil, să se termine ziua de joi cu o propunere pentru sacțiunile economice.
Parlamantul European are programată chiar astăzi (luni, 26 ianuarie) o ședință de comisie pentru politcă externă (AFET), unde se vor discuta aceste noi evoluții. Va avea loc un schimb de opinii și vă confirm că este un sentiment de profundă îngrijorare pentru ceea ce se întâmplă în estul Ucrainei.
R: Este o poziție comună, o poziție unică, față de necesitatea înăspririlor sancțiunilor pentru Federația Rusă?
A.C: Aici sunt două paliere. Este palierul executiv, se întâlnesc președinții și prim-miniștrii la consiliul care va fi, și vor discuta chestiunile acestea. Până atunci, se întâlnesc miniștrii de externe și prezintă poziția statelor membre. Mie îmi este greu să comentez asupra acestui subiect. Pot, însă, să comentez care este situația în Parlamentul European, unde toate grupurile politice, mai puțin cele extremiste și știm foarte bine  cum partide extremiste din Franța, de exemplu, sunt beneficiare a unor împrumuturi consistente, din partea unor bănci rusești. Deci, nu mă refer la acele grupuri politice care sunt extremiste și sunt, di fericire, reduse cantitativ. Toate grupurile politice (pornind de la grupul S&D, al Popularilor Europeni, al Liberalilor Europeni) susțin o poziție fermă, concretă și unită a Uniunii Europene în fața escaladării, mai ales ce s-a întâmplat peste weekend în orașul Mariupol. Deci, este vorba de un consens cu privire la o acțiune fermă a Uniunii Europene. Să vedem joi ce decizie, ce propunere va fi luată de către miniștrii de externe din statele membre UE.
R: Înăsprirea sancțiunilor împotriva Federației Ruse credeți că va avea un impact asupra soluționării acestui conflict?
Vedeți, absolut nimeni nu este fericit cu sancțiuni economice suplimentare. Sancțiunile economice suplimentare nu reprezintă un lucru în sine. Ceea ce se dorește în cadrul Uniunii Europene să se facă, este ca Federația Rusă să revină la respectarea dreptului internațional și la respectarea deciziei suverane a Ucrainei de a semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană și de a merge pe această cale.
Deci, în niciun caz nu este un lucru în sine sporirea sancțiunilor  economice. Trebuie spus că nu poate fi pace și stabilitate, fără o abordare caracterizată de responsabilitate și maturitate politică din partea Rusiei. Rolul Rusiei rămâne esențial ca factor necesar de escaladare a conflictului și identificarea unei politice sustenabile pe termen lung. Uniunea Europeană condamnă ferm acțiunile Federației Ruse. Uniunea Europeană are obligația să continue dialogul cu Rusia păstrând toate canalele de comunicare deschise. Poziția noastră, a Uniunii Europene și sancțiunile economice aplicate sunt reversibile dacă Federația Rusă contribuie activ fără ambiguități și cu bună credință la respectarea dreptului internațional.”, a conchis europarlamentarul buzoian, care este președintele Comisiei Parlamentare de Cooperare Uniunea Europeană – Republica Moldova.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!