EconomicȘtirile zilei

Un fost agent de bursă are explicația | CE VREA să facă Toma cu banii buzoienilor

Săptămâna aceasta, Consiliul Local Buzău a aprobat emiterea de obligațiuni municipale, proiect propus de primarul Constantin Toma prin care ar urma să fie susținute cele mai importante investiții din oraș. În lipsa unei dezbateri publice care să lămurească obiectivele acestui proiect, mulți dintre cetățeni nu au înțeles foarte clar ce vrea să facă Primăria.

„Reporter Buzoian” a stat de vorbă cu Sînică Vrânceanu, fost agent de bursă pe BVB și Bursa din Sibiu și director de tranzacții la SSIF Trend. Expertul în finanțe a explicat în termeni simpli cum vrea Primăria Buzău să obțină bani pentru reabilitarea unor obiective, printre care cinematograful Dacia, clădirea Bazarului, casa de oaspeți din complexul Marghiloman și altele.

„Obligațiunile sunt o formă de credit. Istoric vorbind, tipăreai o hârtie pe care scriai „obligatiune de 100 lei cu scadentă la 1 mai 2019, dobândă 5%” Cine cumpăra hârtia îți dădea 100 de lei, dar tu aveai OBLIGAȚIA să răscumperi hârtia pe 1 mai 2019 cu 105 lei de la cel care o avea atunci. Dacă eu cumpăram obligațiunea de la tine și aveam nevoie de bani în ianuarie 2019, o puteam vinde cuiva cu 102 lei. De la cel care îmi dădea mie 102 lei o răscumpărai tu la 1 mai 2019 cu 105 lei. Practic, e tot un fel de credit, dar hârtiile astea (obligațiunile) puteau să se vândă apoi ca acțiunile, la bursă.”, a explicat Niki Vrânceanu.

  • Primăria vinde, cetățeanul cumpără. Muncipalitatea nu se împrumută la bancă, ci la buzoieni.

Teoretic, aceste obligațiuni pe care le emite primăria pot fi cumpărate și de bănci, dar și de persoanele fizice. Adică, vânzătorul e Primăria, iar cumpărătorii pot fi băncile sau buzoienii. Dacă cei din urmă se vor repezi pe Bursă să cumpere aceste obligațiuni, tehnic, ei vor fi cei care vor împrumuta primăria cu bani și tot ei, buzoienii, vor primi dobânda.

„Acum, pentru că dobânzile la depozite sunt mici, dacă ai cash și-i depui la bancă, primești o dobândă forte mică (gen 1%), aproape nimic. Ba chiar s-ar putea eventualele comisioane să fie mai mari decât dobânda. Dar, pentru că dobânzile la credit sunt mai mari, dacă iei un împrumut de la o bancă, plătești băncii pe la 10%.
Banca ia bani de la unii oameni (cărora le dă 1% dobândă) și cu o parte a acestor bani împrumută alți oameni (de la care ia 10%). Așa trăiesc băncile comerciale.”, a mai precizat fostul agent de bursă.

Așadar, dacă Primăria Buzău ar împrumuta bani de la bancă, ar plăti dobânzi mari (probabil 8-12%). De asemenea, dacă buzoienii cu bani și-ar depune banii în bănci, băncile nu le-ar da mai mult de 1%. Astfel, dacă Primăria emite obligațiuni cu dobândă de 5%, ea va plăti la răscumpărare celor care cumpără obligațiunile o dobândă mai mică decât ar plăti băncilor. De asemenea, dacă buzoienii cu bani ar cumpăra obligațiuni de la Primărie, ar primi o dobândă mai mare față de cea pe care le-ar da-o băncile.

„În teorie, Primăria are dreptate. În practică, obligațiunile se vând prin bursă, iar oamenii nu cumpără de pe bursă, așa că există posibilitatea ca tot băncile să fie cele care vor cumpăra și obligațiunile Primăriei. Pentru că băncile, pe lângă depozitele propriu-zise, au banii din conturile de salarii ale oamenilor și pe alea plătesc dobânzi mici, iar banii ăia nu prea mai ies din bănci, oamenii plătind din ce în ce mai mult cu cardurile.”, a conchis economistul.

Sînică Vrînceanu are 40 de ani, este economist și locuiește în Bacău, însă nu este străin de Buzău, oraș în care a studiat liceul. Între anii 2006 si 2010, a fost agent de bursă pe BVB și Bursa din Sibiu, iar în perioada 2009-2010, director de tranzacții la SSIF Trend SA, companie de tranzactii bursiere.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!