Un fost comandant al Diviziei 2 Infanterie „Getica”, noul șef al Statului Major al Apărării
Pentru a treia oară consecutiv, comandantul Armatei Române va fi de la Terestre.

Fostul comandant al Diviziei 2 Infanterie „Getica” Buzău, generalul-locotenent Gheorghiţă Vlad, va fi noul șef al Statului Major al Apărării. Potrivit monitorulapararii.ro, propunerea i-a aparținut ministrului Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, iar ultimul cuvânt l-a avut preşedintele României, Klaus Iohannis.
Conform sursei citate, generalul-locotenent Gheorghiță Vlad îşi va prelua funcţia pe data de 30 noiembrie de la generalul Daniel Petrescu. Mandatul şefului Apărării este de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire pentru încă un an.
Dacă s-ar fi respectat „rotativa”, aşa cum funcţionează în unele armate NATO, după un mandat al Forţelor Aeriene şi două asigurate de Terestre, ar fi fost rândul Navalelor să preia comanda Armatei României.
În perioada august 2017 – februarie 2020, generalul-locotenent Gheorghiță Vlad a fost comandant al Diviziei 2 Infanterie„Getica” Buzău, iar între 2016-2017 s-a aflat la comanda Centrului Naţional de Instruire Întrunită„Getica” din Cincu.
Între anii 2005-2014 a ocupat diferite funcții cum ar fi: comandant al Batalionului 631 Tancuri, şef al planificării în Serviciul Operativ la Statul Major al Forţelor Terestre, şef al informaţiilor la Componenta Operaţională Terestră şi comandant al Brigăzii 1 Mecanizată „Argedava”.
Alegerea noului şef al Statului Major al Apărării s-a făcut dintre şefii categoriilor de forţe şi locţiitorul şefului SMAp. Şef la Forţele Navale este de trei ani viceamiralul Mihai Panait, născut în anul 1968, la Forţele Terestre este de şapte luni generalul-maior Ciprian Marin, născut în 1969, la Forţele Aeriene îndeplineşte funcţia de şef, de peste cinci ani, generalul-locotenent Viorel Pană, născut în 1967, iar locţiitorul şefului SMAp este generalul-locotenent Gheorghiţă Vlad, aflat în această poziţie din anul 2022, fiind născut în 1969.