Știrile zilei

Un Ignat în plină vară

E vară. Soarele ca un disc de foc bate cu putere, pârjolind totul în cale, până la ultimul fir de iarbă, până la ultimul cap descoperit. Pe câmpuri e forfotă mare. Unii culeg roada pământului, alții pregătesc terenul pentru o altă cultură rodnică. 

În gospodării, ca-ntr-o distopie orwelliană, bărbații se pregătesc să dea atacul asupra coșarelelor cu porci. Un moșneag ascute cuțitele, un altul pregătește funia, în timp ce femeile din casă scot țuica să se fiarbă la soare. Copiii se veselesc la gândul că vor deveni vedetele unui alt Ignat, zâmbind din pozele în care-l călăresc pe ghiță. E august, iar românii își taie porcii.

Dar de unde această (tem)pestă? Și de ce atâta grabă în a sacrifica bietele animale care, până nu demult, râdeau de mieii căzuți sub cuțitele Paștilor la gândul că ele mai au de trăit cel puțin până-n decembrie. Răspunsul atâtor gospodari nu e musai mulțumitor: D’aia.

FOTO: TVMania

În fine, gospodinele merg mai departe cu preparativele gospodărești. Ele pregătesc vasele de untură și încălzesc ceaunele pentru jumări și pomana porcului. N-ar fi vrut să-l taie de domnul ghiță taman în august, dar a venit un zvon de la Răsărit (sau poate de la Apus) cum că toți au făcut pestă și e jale-n omenire dacă nu se trec toți prin ascuțișul pumnalului.

Mulți habar n-au dacă boala e reală sau dacă e doar un pretext. Alții, bolnavi de conspiratită, jură că e un fel de Gripa Avia(g)ra în variantă porcină.

Adevărul e, probabil, undeva la mijloc. La mijlocul țării sau al Europei, acolo unde se dă ora exactă pentru tot și toate, inclusiv pentru TIR-urile cu carne de porc occidental ce se pregătesc să umple rafturile magazinelor românești, că ale noastre-s golite toate de pestă!

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!