Știrile zilei

Un nou parc se amenajează în municipiul Buzău

Green Group se alătură Zilei Mondiale pentru Combaterea Deșertificării, o inițiativă a Organizației Națiunilor Unite, sărbătorită pe tot globul în data de 17 iunie, cu un proiect aliniat tematicii propuse pentru anul acesta, a regenerării naturii și pâmântului și încurajării apropierii oamenilor de natură. Astfel, Green Group va transforma un teren din apropierea zonei industriale a orașului într-un parc, în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău, ca acțiune în cadrul proiectului “Buzău Circular”.

Consumul industrial a dus la defrișări masive, practici agricole nesustenabile și la un nivel critic al poluării,  aceste lucruri fiind legate între ele, cauzând degradarea terenurilor și solurilor. De 19 ani reciclăm cantități importante de deșeuri, luptând astfel împotriva depozitării la gropile de gunoi, una dintre principalele surse de poluare în orașe. În fiecare zi, reciclăm o cantitate de plastic care, abandonată în natură, ar putea acoperi peste 9 hectare. Astfel, vom crea oportunități pentru regenerarea ecosistemelor naturale din orașul Buzău, prima inițiativă fiind amenajarea unui parc, unde oamenii să se poată bucura de un colț de natură. Oriunde vom crea o oaza verde, vom mai câștiga o bătălie în lupta cu deșertificarea”, a declarat Constantin Damov, Presedintele Green Group.

“Buzău Circular” este concretizarea unui parteneriat între grupul de reciclare Green Group și Primăria Municipiului Buzău, ce își propune să vină cu soluții pentru dezvoltarea orașului în spiritul economiei circulare, al regenerării resurselor și naturii. Sub umbrela proiectului, în perioada următoare, Green Group va mai anunța o serie de inițiative sustenabile pentru orașul Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!