Știrile zilei

Un nou pod se construiește în județul Buzău

Instituţia Prefectului județului Buzău anunţă, printr-o postare pe Facebook, construcţia unui pod nou peste râul Bâsca Chiojdului, între Cislău şi satul Poienile din Pătârlagele. Noul pod ar urma să înlocuiască podul vechi aflat într-o stare avansată de uzură şi expus tuturor viiturilor importante produse pe cursul de apă amintit.

După reparaţiile în regim de urgenţă din zona Măgura, în urma alunecărilor de teren de la Km 26+430 şi Km 26+830, şi cele demarate recent la Km 86+300 în amonte de Barajul Siriu, zona Teherău, încă una dintre problemele grave de pe DN 10 Buzău-Braşov îşi va găsi rezolvarea în viitorul apropiat.

„CNAIR a semnat marţi contractul cu firma care a câştigat licitaţia pentru realizarea acestui obiectiv şi, după parcurgerea etapei proiectării, constructorul va demara execuţia lucrărilor.”, se arată în comunicatul postat pe Facebook.

CNAIR, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti şi Secţia de Drumuri Naţionale Buzău vor asigura derularea în bune condiţii a acestui proiect deosebit de important atât pentru locuitorii judeţului Buzău, cât şi pentru alţi şoferi români sau străini care tranzitează zilnic DN 10.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!