EducaţieȘtirile zilei

Un prestigios colegiu buzoian luptă pentru „supraviețuire”

Dacă aspectele semnalate nu vor fi reglementate, Pedagogicul s-ar putea transforma în liceu teoretic

Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret”, școală cu tradiție în formarea de cadre didactice, se vede din nou pusă în situația de a lupta pentru a-și păstra profilul pedagogic. La fel ca toate unitățile de învățământ care califică educatoare și învățători, Colegiul Pedagogic din Buzău se află într-o situație incertă, conform prevederilor noii legi a educației, aflate în stadiul de proiect.

Potrivit informațiilor apărute în presă, care citează paragrafe din noua lege a Educației, proiectul păstrează atribuțiile și restul prevederilor referitoare la învățământul preuniversitar pedagogic, dar, la nivelurile de învățământ, unde sunt enumerate secțiuni pentru învățământul preuniversitar vocațional (sportiv, agricol, de artă etc), lipsește o secțiune dedicată învățământului pedagogic.

Situația a generat deja reacții din partea Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice, care au solicitat Ministerului Educației modificarea proiectului.

În lipsa unor reglementări clare, Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău și toate celelalte unități de învățământ cu acest profil ar pierde specializarea pedagogică și ar urma să se transforme în licee teoretice. Anul acesta, învățământul vocațional pedagogic buzoian sărbătorește 185 de ani de tradiție.

Pentru salvarea acestui profil a fost inițiată și o petiție, care poate fi semnată aici.

Având în vedere informațiile apărute în mass-media legate de proiectul de Lege a învățământului preuniversitar, conform cărora liceele și colegiile pedagogice nu vor mai avea specializarea de învățător, cadrele didactice din întregul sistem de învățământ pedagogic își exprimă dezaprobarea față de această decizie, care afectează grav baza formării dascălilor din  România. Încercări de desființare a acestui profil au mai existat în perioada postdecembristă, dar timpul a dovedit că au fost decizii eronate și s-a revenit asupra lor. Argumente:

1.      Urmând acest profil vocațional, elevii au șansa ca de la vârstă fragedă să se pregătească temeinic pentru profesia de dascăl, într-un mediu care le oferă atât cunoștințe teoretice, cât și competențe și abilități metodice în cadrul practicii pedagogice desfășurate timp de patru ani. Prin școlile de aplicație, se oferă posibilitatea elevilor să-și desfășoare practica pedagogică observativă și de predare în condiții optime pe parcursul celor patru ani  de studiu.

2.      Absolvenții liceelor pedagogice au obținut rezultate deosebite la examenul național de titularizare în învățământul preșcolar și primar, iar în instituțiile de învățământ unde au fost încadrați au primit aprecieri prin care se  confirmă temeinicia pregătirii psihopedagogice.

3.      Absolvenții profilului pedagogic au ocupat posturi didactice și au continuat studiile universitare la facultățile de științe ale educației, ceea ce demonstrează că cele două nivele de învățământ se completează și nu se exclud.

4.      Nu credem că se pot echivala anii de pregătire din liceul pedagogic și completarea procesului de perfecționare din universitate, adică șapte ani de studiu, doar cu formarea din mediul universitar, adică trei ani.

5.      Este cunoscut că unitățile de învățământ  de stat și particulare solicită cadre didactice care au la bază liceele pedagogice.

6.      Optăm pentru specializarea educator-învățător cu calificările: educator/ educatoare pentru educație timpurie (ciclul antepreșcolar și preșcolar) și învățător/ învățătoare (ciclul primar)

7.      Condiționarea absolvenților de profil pedagogic, specializarea învățător/învățătoare  care se încadrează în sistemul național de învățământ pentru ocuparea funcției didactice de învățător/învățătoare, de absolvirea unei forme superioare de învățământ într-o perioadă de 6-7 ani. Modernizarea învățământului nu înseamnă doar forme noi, preluate ca atare, ci, mai ales, păstrarea fondului,  a tradiției care și-a dovedit viabilitatea de-a lungul anilor. Credem că, în aceste condiții, adaptarea ar fi cuvântul – cheie. Trebuie mers înainte cu ceea ce avem deja bun, fără să dărâmăm tot pentru a construi edificii fără bază. În plus, ar trebui cerută și părerea tuturor celor implicați în procesul instructiv-educativ.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

4 Comments

  1. Cum putem sa nu avem sufletul desirat cand vedem ca instituții de prestigiu ‘centenare sunt închise din cauze de mofturi de moment,în timpuri de degradare morala și socială.si spirituala……În timpuri în care o educație cu rădăcini solide se impune ‘când o arta pedagogica e necesara ca să ținem o națiune în buna sănătate spirituala cu idei creatoare și pt o dezvoltare materială…O astfel de educație am avut la Liceul Spiru Haret din Buzău pt care sunt recunoscătoare. Nu închideți Școlile unde ne învață cum să învățăm ‘nu distrugeți ultimele trzorerii pedagogice ….

  2. Populația școlară scade pe zi ce trece, nu mai apar locuri viabile ptr educatoare și învățătoare deci școlarizarea unor noi generații în acest domeniu nu mai are rost pentru următorii, cel puțin 20 de ani. Plus că acum toți angajații didactici din înv primar și preșcolar trebuie să aibă calificarea de PROFESOR ptr înv. primar și preșcolar. Aceasta nu s-a desființat. Poate fi urmată de orice absolvent de liceu.

  3. Tot învățătorii au desființat/vor desființa liceul Pedagogic. Nu s au făcut toți profesori învățământ primar? Profesorii au facultate nu liceu. Asta au vrut asta au.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button