Economie&Business

Un primar din Buzău ANULEAZĂ Ziua Comunei din cauza crizei

Primarul comunei Berca, Ionel Dobrița, anunță că a luat decizia anulării manifestării cultural-artistice „Pe Plaiul Șoimului” din cauza pandemiei de coronavirus, care a împins autoritățile locale pe marginea prăpastiei financiare.

Într-o postare pe Facebook, edilul din Berca arată că măsurile pe care primăriile din țară au fost nevoite să le ia pentru a stopa răspândirea coronavirusului sunt mult mai importante decât distracția, motiv pentru care toți banii vor merge către aceste cauze.

De asemenea, economiile făcute în timpul iernii, atunci când nu a căzut niciun fulg, vor fi folosite tot pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor de combaterea a coronavirusului in comuna Berca.

„Stimați cetățeni ai comunei Berca, doresc să vă informez că astăzi, am luat decizia de a anula ziua comunei Berca, programată în luna septembrie.

Datorita situației actuale, cauzată de pandemia de coronavirus, si implicit datorita măsurilor drastice luate ieri prin ordonanță militară nr. 4, precum si a măsurilor din celelalte 3 ordonanțe militare, o sa initiez o Hotărâre de Consiliu Local pentru ca banii destinaţi iniţial sărbătoririi zilelei comunei programate să aibă loc în septembrie, să fie direcţionaţi către îndeplinirea măsurilor de combatere a coronavirusului, precum si pentru ajutarea persoanelor cu varsta de peste 65 ani, fără apartinatori sau cu venituri mici.

Deasemenea, nefiind bani suficienţi prevăzuți în bugetul local pentru asemenea urgente, împreună cu Consiliul Local, vom hotărâ ca, în acest an, sa folosim si toti banii necheltuiti pentru lucrările de deszapezire ( s-au cheltuit ZERO lei) pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor de combaterea a coronavirusului in comuna Berca.

Am considerat că prioritară este sănătatea cetatenilor şi după aceea distracţia. Doamne ajuta!”, este mesajul postat de primarul din Berca pe Facebook.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close