Una dintre cele mai moderne școli din județul Buzău ar urma să se deschidă la toamnă

Statut de comună, condiții de oraș. Din toamnă, elevii Școlii Gimnaziale „Învățător Clemența Beșchea” din comuna buzoiană Mărăcineni vor păși într-o unitate de învățământ complet transformată. Lucrările de consolidare, reabilitare și modernizare au intrat în linie dreaptă, iar autoritățile locale spun că, odată cu începerea noului an școlar, copiii vor beneficia de unele dintre cele mai bune condiții de învățare din județul Buzău.
Imaginile publicate recent arată stadiul avansat al investiției, clădirea căpătând deja aspectul unei școli luminoase și moderne, adaptate standardelor actuale de siguranță și eficiență energetică.
Investiția este una complexă, spun edilii de la Mărăcineni, și vizează atât consolidarea structurii clădirii, cât și modernizarea completă a spațiilor interioare. Practic, școala a fost reabilitată din temelii și beneficiază acum de termoizolație, acoperiș nou, tâmplărie performantă, sisteme moderne de încălzire cu pompă de căldură, precum și de panouri fotovoltaice, măsuri care vor reduce considerabil consumul de energie și costurile de funcționare.
Modernizarea este susținută prin mai multe surse de finanțare. Lucrările de eficientizare energetică au fost finanțate prin Administrația Fondului pentru Mediu, iar proiectul de consolidare și refacere integrală a unității este derulat prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”, finanțat de Ministerul Dezvoltării, valoarea investiției depășind 14,4 milioane de lei.
În paralel, Primăria Mărăcineni a atras și o finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare de peste 1,5 milioane de lei, destinată dotării tuturor unităților de învățământ din comună cu mobilier nou, materiale didactice și echipamente digitale.
Dacă lucrurile merg conform planului, în toamnă, elevii Școlii „Clemența Beșchea” din Căpățânești vor găsi săli complet echipate cu mobilier nou, table interactive, laptopuri și imprimante, într-un mediu de învățare adaptat cerințelor educației moderne.
Reabilitarea școlii din Căpățânești face parte dintr-un program amplu prin care administrația locală modernizează întreaga infrastructură educațională din comună. După finalizarea lucrărilor de eficientizare energetică la școala din satul Mărăcineni și digitalizarea tuturor unităților de învățământ, autoritățile pregătesc și construirea unei școli noi în satul Potoceni.
FOTO: Cosmin Șontică