Știrile zilei

Unul dintre cei mai longevivi primari din Buzău renunță la mandat

Unul dintre cei mai longevivi primari din județul Buzău renunță la mandat pentru un post în cadrul Curții de Conturi. Marian Mușat, edil al comunei Valea Salciei încă din anul 2000, și-a anunțat pe Facebook decizia de a pleca din fruntea localității

Au trecut mulți ani, în care v-am simțit lângă mine. Acest lucru m-a făcut sa fac tot ce se poate ca sa creez condiții cât mai bune pentru cei care locuiesc sau vin in Valea Salciei . Mi-aș fi dorit să pot mai mult. Acolo unde am greșit vă rog să mă iertați. Mi-a plăcut să fiu aproape de copii, de tinerii, care mi-au fost elevi și acum au ei copii, de părinții lor peste care timpul și-a pus amprenta înțelepciunii. Acum, comuna noastră se află printre cele mai frumoase localități. Dacă unii n-o văd așa noi o vedem că locuim în ea. Angajații Primăriei singuri nu pot să o țină curată dacă nu ne implicăm fiecare din noi. Proiectele începute și cele gândite pentru viitor vor fi duse mai departe de viceprimar și echipa din Primărie. Cât timp vor dori să facă lucruri frumoase și bune pentru localitate vor beneficia de sprijinul meu, dacă îl doresc .Să selectați bine pe cei care vor reprezenta comuna. Să fie oameni care să aibă rădăcinile aici, să fie respectuoși zi de zi nu doar când au interes, să aibă o vârstă care să le permită să ia decizii bune, dar să nu obosească, să iubească comuna și oamenii care locuiesc în ea cu părțile și defectele lor, să fie aproape de preot și biserică.
Spun aceste lucruri deoarece în scurt timp după promovarea unui concurs nu voi mai fi primar, dar voi rămâne locuitor al comunei și voi ajuta pe oricine îmi va cere sprijinul”, a scris edilul din Valea Slaciei.

Marian Mușat a câștigat până acum șase bătălii elctorale în comuna sa. După un an din cel de-al șaselea mandat, edilul a decis că vrea să încerce ceva nou.

Marian Mușat este și președintele filialei buzoiene Asociației Comunelor din România. Pentru că va pleca din funcția de primar, Mușat anunță că vor fi alegeri pentru ca un alt prim gospodar să preia cârma acestui for.

Publicația locală șansanews.ro l-a contactat pe primarul Marian Mușat pentru a afla mai multe detalii despre gesul acestuia. Edilul a dezvăluit, printre altele, că a dat concurs și a câștigat un post de inspector la Curtea de Conturi Vrancea.

”Da, nu voi mai fi primar! Am dat concurs la Curtea de Conturi și am intrat! Sunt inspector. Jumătate din viața mea am fost primar. Mi-am dat seama la 50 de ani că nu e bine să faci același lucru, trebuie să fac altceva. Am ajuns la ceva frumos, localitatea arată frumos, e printre cele mai frumoase din județ la ora aceasta , are drumuri, are apă. Și era cazul să mai fac și altceva. Aștept să primesc decizia. Rămâne viceprimarul și sper să ducă mai departe proiectele. Nu e ușor, am avut așa o strângere de inimă când am am intrat în birou, peste 20 de ani în același loc, despărțirea e grea. Cunosc povestea fiecăruia de la copil la bătrân, te legi sufletește de fiecare în parte”, a declarat Marian Mușat

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button