Din Buzău

Urmărit internațional pentru trafic de persoane, ARESTAT la Buzău

Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Râmnicu Sărat, urmărit la nivel internaţional pentru comiterea unor infracţiuni de trafic de persoane pe teritoriul Franței, a fost prins și reținut marți, la capătul unor operațiuni de urmărire și investigație desfășurate de polițiștii din Râmnicu Sărat. Pe numele tânărului, autorităţile judiciare din Franţa aveau emis un mandat european de arestare.

„La data de 29 mai a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigaţii Criminale Buzău şi Poliţia Municipiului Râmnicu Sărat au depistat şi prins un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Râmnicu Sărat, urmărit la nivel internaţional, pe numele căruia autorităţile judiciare din Franţa au emis mandat european de arestare pentru comiterea unor infracţiuni de trafic de persoane, pe raza acestui stat.”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Buzău.

Râmniceanul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi ulterior Curţii de Apel Ploieşti, care a dispus arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea extrădării.

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.

Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button