Veșmintele moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva, aduse la biserica din 23 August
Veșmintele moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva au fost aduse, astăzi, la biserica cu același hram din cartierul buzoian Nicolae Titulescu (23 August).
Racla cu veșmintele Sfintelor Moaște a ajuns, astăzi, de la Iași și va rămâne în biserica „Cuvioasa Parascheva” din Buzău până duminică.
Tot astăzi a avut loc slujba vecerniei, la care au participat numeroși credincioși și mai mulți preoți din eparhie.
Creștinii care se închină la moaştele Sfintei Parascheva din Catedrala Mitropolitană din Iaşi pot observa că Sfânta poartă mereu alte veşminte. Ele diferă de la o perioadă liturgică la alta, în funcţie de sărbătorile din cursul anului bisericesc. Fie că sunt de culoare deschisă ori de culoare închisă, ele acoperă sfintele moaşte.
Părintele Arhimandrit Constantin Chirilă a explicat că Sfintele Moaște primesc veşminte noi de cinci ori pe an. Este un prinos de prinosul nostru de mulţumire smerită pe care i-l aducem credincioșii Sfintei Cuvioase Parascheva:
Nu că Sfânta ar avea nevoie de veşminte”, ci schimbarea lor vrea să arate dragostea noastră faţă de ocrotitoarea şi ajutătoarea noastră în nevoi.
Înveşmântarea moaştelor Sfintei Parascheva are loc în cinci perioade ale anului, după o ceremonie bine stabilită, la care participă doar câţiva din preoţii slujitori ai Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Pe toată durata desfăşurării acestui ritual, biserica este închisă şi nimeni din exterior nu are acces la acest eveniment deosebit. Ritualul are loc seara, după terminarea programului religios în Catedrală, în general după ora 22.00.