Economic

Veste cumplită pentru proprietarii de mașini

Asigurările auto se vor scumpi din nou, dacă societățile din domeniu vor trebui să-și asigure riscurile, anunță președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu.

Tarifele pentru polițele de răspundere civilă auto (RCA) trebuie să crească: „RCA este parte dintr-o competiție neloială în piață, nivelul tarifelor fiind mult sub nivelul riscului potențial”, a precizat șeful ASF.asig

  • Acest lucru înseamnă că sumele plătite de șoferi pentru RCA nu acoperă despăgubirile pe care trebuie să le achite asigurătorii în cazul producerii unui accident.

În acest moment, cele mai multe societăți de asigurări au ales să practice prețuri mici,  în detrimentul propriei stabilități financiare. În contextul în care ASF se pregătește să analizeze în detaliu situația financiară a asigurătorilor, ne putem aștepta la o creștere medie a tarifelor de până la 15% anul acesta, spune președintele asociației brokerilor, Bogdan Andriescu. „Majoritatea companiilor de asigurări trebuie să majoreze primele, dar sunt constrânse de concurența din piață. Însă, pentru a acoperi riscurile, tarifele la RCA ar trebui majorate cu 40-50%”, a precizat acesta.

Astfel, dacă un buzoian plătește acum 400 de lei pentru asigurarea unei mașini vechi de 10 ani, cu un motor de 1600 cmc, în curând, același proprietar ar putea plăti aproape 600 de lei, ca urmare a scumpirii polițelor.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. Sa le scumpeasca in continuare …. pentru ca eu deja platesc 700 de lei pe jumatate de an si 1100 pe un an …. tin sa specific ca nu am vreun bolid .. am o coaja de cielo , nu am facut nici un accident pana acum , dar am 22 de ani si sunt considerat pericol public …… DISCRIMINAREEEE !!!!

  2. mare dreptate ai colegu tot in aceeai oala sunt si eu/doar ca am 23 de ani permis de la 18 ani si fara niciun accident dar platesc de mor

Dă-i un răspuns lui Spinu Mihai Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!