Veste proastă pentru buzoienii de la bloc, mai puțin pentru cei din Micro XIV
Săptămâna se încheie cu un anunț nefericit pentru toți buzoienii cu apartamentele racordate la rețeaua de termoficare, mai puțin pentru cei ce locuiesc în cartierul Micro 14. Săptămâna viitoare, timp de cinci zile, ei nu vor mai beneficia de apă caldă la robinete.
Potrivit unei informări a RAM Buzău, mii de persoane din Buzău vor fi nevoite să se descurce fără apă caldă la robinete, timp de cinci zile, săptămâna viitoare.
Potrivit oficialilor Regiei Autonome Municipale, serviciul va fi sistat pentru efectuarea unor lucrări de revizie la rețelele de transport și distribuție a agentului termic.
Astfel, în perioada 31 august, ora 7:00, până pe 4 septembrie, ora 24:00, se va opri furnizarea apei calde, în tot orașul, cu excepția cartierului Micro 14.