Știrile zilei

Veste proastă pentru buzoienii racordați la RAM

Situație îngrijorătoare, pentru buzoienii fără centrale de apartament. RAM Buzău informează că, începând de sâmbătă, toți locatarii racordați la sistemul centralizat de încălzire vor rămâne fără apă caldă menajeră. ECOGEN ENERGY(CET) a notificat deja Regia Autonomă Municipală RAM Buzău că va sista furnizarea apei calde menajere, începând cu 17 august 2019.

„Facem precizarea că ne aflăm, din nou, în aceeași situație ca în 2 aprilie 2019 când, în mod abuziv, ECOGEN a sistat furnizarea agentului termic, chiar dacă RAM Buzău era cu plățile la zi și toate clauzele contractuale respectate. Ne exprimăm totuși speranța ca acest abuz, să nu se repete și de aceasta dată.

Imediat dupa oprirea încălzirii începând cu 2 aprilie 2019, Primăria municipiului și RAM Buzău au luat măsuri pentru găsirea soluțiilor alternative necesare asigurării apei calde și a încălzirii pentru apartamentele și instituțiile rămase racordate la SACET, în cazul în care se va proceda la fel.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat de acest context și vă asigurăm că se depun eforturi pentru asigurarea acestui serviciu către buzoieni.”, transmite directorul general al RAM Buzău, Aurel Gubandru.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!