Vești bune pentru turism: drumul către Vulcanii Noroioși intră în reabilitare

După ani de așteptări, licitații anulate și revizuiri repetate ale proiectului, accesul către cel mai cunoscut obiectiv turistic din județul Buzău – Vulcanii Noroioși – va fi, în sfârșit, modernizat. Drumul Județean 102F, care traversează Geoparcul UNESCO „Ținutul Buzăului”, urmează să fie reabilitat complet, în urma desemnării unui constructor.
Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Buzău, Lucian Romașcanu, care a confirmat că procedura de atribuire a fost finalizată, iar câștigătoare este asociația condusă de firma Mecan Construct. Oferta acesteia s-a dovedit a fi cu 35–40 de milioane de lei mai mică decât estimarea inițială, ceea ce va genera o economie importantă în bugetul proiectului:
În sfârșit, s-a finalizat, după doi ani de zile, procedura de licitație pentru 102F, drumul de la Vulcanii Noroioși. Am semnat raportul și am transmis comunicările către cei doi participanți rămași în cursă. Dacă știți, licitația a fost anulată. Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a decis ca cei doi să rămână în cursă, să se anuleze anularea, ca să zic așa, și în urma evaluării ofertelor tehnice și financiare a fost declarată câștigătoare asociația condusă de Mecan Construct care, la oferta financiară, a venit cu vreo 35-40 de milioane sub prețul pe care noi l-am avut ca preț orientativ la licitație, ceea ce înseamnă că facem și o economie”, a explicat Romașcanu.

Lucrările vor viza reabilitarea a peste 14 kilometri de drum județean, pe două tronsoane: DJ 102F (de la km 0+000 la km 8+800) și DJ 220A (de la km 0+000 la km 5+800). În prezent, sectoarele sunt într-o stare avansată de degradare, cauzând numeroase probleme localnicilor și turiștilor care riscă să își deterioreze autovehiculele în drum spre Vulcani.
Proiectul reabilitării drumului include modernizarea carosabilului, amenajarea de rigole, trotuare și piste de biciclete, transformând accesul într-un traseu sigur atât pentru șoferi, cât și pentru cicliști. Valoarea totală a investiției se ridică la 313.137.325,76 lei (TVA inclus), fiind finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Cofinanțarea, de circa 30 de milioane de euro, este asigurată de Consiliul Județean Buzău.
Autoritățile cred că modernizarea acestui drum va avea un impact semnificativ asupra dezvoltării turismului în regiune, sprijinind promovarea unuia dintre cele mai spectaculoase fenomene naturale din România. Vulcanii Noroioși atrag anual zeci de mii de vizitatori din țară și din străinătate, iar un drum bun până la ei va crește gradul de atractivitate și confortul vizitării acestui loc unic.
Foare buna stirea. Dar poate se face pe o latime a carosabilului pt 2 autocare care sa poata trece unul pe langa celalalt. In ultimul timp aceasta prevedere a cam fost ignorata. din motive economice. Moderare/aprobare.
vax albina
35 ani să asfaltezi un drum turistic
e o performanță de neegalat
banii furați de 35 ani prin diferite metode să le fie confiscați
dar toate se întâmplă la timpul lor
Și drumul județean de la Joseni la Chiliile și apoi către Manzalesti când va fi asfaltat? Sunt porțiuni neasfaltate, nu s-a mai pus la asfalt din 1986! De circa 40 de ani! Circa 15 km până la Chiliile și circa 20 până la Manzalesti. Și cu roaba dacă asfalta reușeau în 40 de ani să asfalteze 20 km.
Toti romanii sunt nemultumiti. Dar daca maine ar fi votare pentru parlament, tot psd ar iesi pe primul loc.
Radu Postolache
Asta cu „Geoparcul UNESCO” a devenit o sintagmă de groază. Nu contează cât de mare e rahatul și cum pute, contează doar că are moț…
@ Radu Postolache: sondajul de azi spune că ar ieși AUR. Ar fi moțul moțului!…
@Radu Tudor: Pe cine interesează Joseni, Chilii, sau Mânzălești? Cu ce au contribuit la șpăgile numite Anghel Saligny?
Canalizare când se mai face , că e zonă „turistică”…tot la budă,tot la budă???
Poate de data asta o sa fie BINE facut, pentru ca din ce imi aduc aminte, acest drum a mai fost facut undeva prin 2012, plus minus 1 an.