Din Buzău

Vești PROASTE din partea meteorologilor / Cum va fi vremea de Paște

 Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe următoarele trei luni, care include şi luna aprilie, când vor fi sărbătorile de Pascale. Vremea ar putea fi mai rece decât în mod obișnuit.
Vremea de Paște ar putea fi mai rece pentru data din calendar, având în vedere că estimările Centrului European indică harta-temnperaturi-precipitatiiun regim termic mai rece şi cu precipitaţii mai bogate pentru lunile aprilie şi mai. Directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a spus că, pentru sărbătorile de Paşti şi 1 Mai, este posibil ca vremea să fie mai rece decât normalul perioadei.
„Este încă departe să ne putem pronunţa şi să spunem cum va fi vremea de Paşti şi de 1 Mai, dar având în vedere estimările Centrului European pentru următoarele două luni de primăvară, se anticipează, din punct de vedere al regimului de temperaturi, două luni mai reci decât în mod obişnuit şi cu precipitaţii ceva mai bogate faţă decât ar fi obişnuit în această perioadă. Asta înseamnă că este posibil să avem zile în care temperaturile să înregistreze valori mai coborâte decât data din calendar, dar şi zile în care se înregistrează temperaturi deosebit de ridicate”, a spus directorul executiv al ANM, la un eveniment organizat de Ziua Mondială a Meteorologiei.
Elena Mateescu a mai spus că, pe măsură ce ne vom apropia de data de 12 aprilie sau de 1 mai, meteorologii vor putem aprecia cu exactitate cum va fi vremea.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!