AdministrațiePolitică

Citește AICI ce mai pun la cale aleșii municipiului/ Ședință la Primărie

Din dispoziția primarului Constantin Boșcodeală, consilierii municipali sunt chemați luni, 24 noiembrie, începând cu ora 13:00, Consiliul LOCAL Votîn ședința ordinară a lunii. Aleșii locali vor dezbate cele douăsprezece proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței din ultima lună a toamnei.
Iată mai jos lista proiectelor de hotărâre supuse dezbaterii consilierilor locali reuniți luni, la dispoziția primarului Constantin Boșcodeală:
1.- proiectul de hotărâre privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi a amenzilor aplicabile în anul fiscal 2015 în municipiul Buzău;
2.- proiectul de hotărâre  privind validarea unor dispoziţii emise de primarul municipiului referitoare la majorarea bugetului local al municipiului Buzău pe anul 2014;
3.- proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local al municipiului Buzău pe anul 2014;
4.- proiectul de hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Orăşelului Copiilor – ediţia 2014/2015;
5.- proiectul de hotărâre privind subvenţionarea din bugetul local al municipiului Buzău pe anul 2015 a Fundaţiei pentru copii „Sf. Sava de la Buzău”;
6.- proiectul de hotărâre pentru aprobarea studiului de fezabilita-te, a indicatorilor tehnico-economici şi a cofinanţării locale pentru proiectul „Extinderea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă în judeţul Buzău”;
7.- proiectul de hotărâre privind aprobarea Actului Constitutiv si a Statutului Asociaţiei CLLD Buzău, judeţul Buzău;
8.- proiectul de hotărâre privind atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului a unor terenuri indivize şi aferente spaţiilor comerciale situate în municipiul Buzău, strada Cuza Vodă, la parterul blocurilor A5 şi A6;
9.- proiectul de hotarâre pentru aprobarea vânzării prin licitaţie publică cu strigare a locuinţei proprietatea statului român, aflată în administrarea municipiului, situată în municipiul Buzău, strada Cuza Vodă nr. 25;
10.- proiectul de hotărâre pentru aprobarea vânzării prin licitaţie publică cu strigare a terenului proprietate privată a municipiului, situat în municipiul Buzău, strada Unirii nr. 2 C;
11.- proiectul de hotărâre privind modul de soluţionare a unei cereri pentru eliberarea unui certificat de urbanism;
12.- alte probleme ale activităţii curente.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!