AdministrațiePolitică

Vicepreședintele Consiliului Județean, stabilit DUPĂ alegerile interne din PSD

Neînțelegerile ivite în interiorul partidului condus de Constantin Boșcodeală amână desemnarea unui vicepreședinte pentru Consiliul Județean Buzău. Proiectul de hotărâre privind alegerea acestuia a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței de luni, 31 august.Boscodeala - Petre Mocanu.jpg ggggggggggggggggggg
Săptămâna trecută, vestea susținerii lui Adrian Petre pentru fotoliul de vice a stârnit rumoare în rândul unor pesediști, care s-au grăbit să conteste justețea deciziei liderului Boșcodeală. În acest sens, deputatul Adrian Mocanu a trimis un comunicat de presă în care își exprimă nemulțumirea față de susținerea nou-venitului în partid Adi Petre, cel care mai este și directorul Centrului de Cultură și Artă și președintele AJF Buzău.
La scurt timp, Constantin Boșcodeală a respins punctul de vedere al lui Mocanu Jr. și i-a transmis că doar Cristi Bîgiu poate desemna persoana potrivită pentru funcția rămasă vacantă, iar cei care vor vota altfel decât propune partidul vor suporta consecințele.
Un nou vicepreședinte pentru Consiliul Județean va fi ales în cadrul ședinței de luna viitoare, după ce social-democrații vor fi terminat alegerile interne.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button