Politică

Victorie de suflet, a primarului Ion Coman de la Vintilă Vodă!

Bucurie, în tabăra primarului Ion Coman din Vintilă Vodă! Edilul a câștigat un nou mandat în fruntea Primăriei, asta la capătul a patru ani în care echipa sa a bifat reușită după reușită.

Departe de a fi o bătălie umăr la umăr, cursa electorală de la Vintilă Vodă s-a terminat cu victoria categorică a edilului în funcție, care a reușit să obțină peste 70% din sufragii.

Nu a fost tocmai o luptă strânsă, dar a implicat și o componentă morală și mult consum sufletesc din partea edilului în funcție. Primarul Coman, un om pentru care ajutorarea celui aflat în necaz a fost pusă întotdeauna în fața nevoilor sale, s-a trezit concurat tocmai de unul dintre persoanele cărora le făcuse mult bine.

Și, cum nicio faptă bună nu trebuie să rămână nepedepsită, edilul ce a reconectat Vintilă Vodă la civilizație s-a trezit jignit și umilit pe Facebook tocmai de oamenii pe care, cândva, îi adusese în Primărie.

Rezultatul final nu a lăsat loc de emoții: la fiecare dintre cele trei secții de votare, Ion Coman s-a impus cu scoruri categorice, pe locul doi situându-se Dana Zamfir (Pro România), fost viceprimar numit tocmai de….Ion Coman.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close