Știrile zilei

VIDEO: A vrut să efectueze o depășire, dar s-a izbit de o mașină de pe contrasens și s-a răsturnat pe câmp

Un ieșean de 56 de ani a trecut pe lângă moarte luni, la prânz, după ce a apăsat prea tare pedala de accelerație, s-a izbit frontal de o mașină și s-a răsturnat pe câmp.

Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 12:00, pe E85, la Mihăilești. Din primele cercetări, a rezultat că ieșeanul de 56 de ani, care se deplasa de la București înspre Buzău la volanul unui Chevrolet Aveo de culoare neagră, pe fondul unei depășiri, a intrat pe contrasens, izbind mașina condusă de un tânăr de 30 de ani. De aici, autoturismul înmatriculat în Iași s-a răsturnat pe câmp.

Victima, preluată inconștientă.

Bărbatul care ar fi provocat accidentul a rămas încarcerat și a pierdut mult sânge, fiind preluat inconștient și dus de urgență la spital.

Polițiștii au deschis o anchetă, urmând a se stabili cu exactitate circumstanțele producerii evenimentului. Totodată, oamenii legii atrag atenția asupra pericolelor din trafic, transmițând tuturor conducătorilor auto să șofeze cu atenție și să manifeste o atitudine prudentă pe întreaga perioadă a deplasării.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!