AdministrațiePolitică

VIDEO: Alexandru Dunel, al patrulea viceprimar PSD în ultimul mandat

Alegerea noului viceprimar a fost o simlă formalitate pentru consilierii locali. Dunel este al patrulea viceprimar al municipiului Buzău pe care îl dă PSD Buzău în actualul mandat, după Fănică Bârlă (în funcție), Marcel Ciolacu și Sebastian Radu. Fostul director de la Urbis se va ocupa de investiții și de gospodărire locală.Dunel 1
Noul viceprimar al municipiului Buzău este Alexandru Dunel. El a fost propus pentru funcția rămasă liberă în urma demisiei lui Sebastian Radu și a primit votul a 13 dintre colegii din Consiliul Local Municipal, în timp ce 4 aleși s-au abținut de la vot.
”Din moment ce m-am înscris în cursă înseamnă că am vrut. O să am partea de investiții și gospodărirea locală. Dacă mai sunt și alte sarcini vom vedea la momentul potrivit. Proiecte deosebite nu știu dacă vă pot spune acum, îmi trebuie ceva timp, o să fiu un viceprimar al străzii, vin de la Urbis care se ocupă de asfaltări și am habar de această situație din Buzău pe care vreau să o îmbunătățim. Vom vedea cât voi putea”, a declarat Alexandru Dunel.
Pentru postul de viceprimar al municipiului reședință de județ a mai candidat și Vasile Olariu, de la PNL, care a obținut numai trei voturi pentru.

https://www.youtube.com/watch?v=Aeoo4MPbgqs&feature=youtu.be

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!