Administrație

VIDEO: Ce decizii s-au luat în ședința Consiliului Județean din luna septembrie

Pe ordinea de zi a întâlnirii au figurat 22 de proiecte de hotărâre. Mult disputatul proiect de cumpărare a imobilului de lângă Maternitate a trecut la vot.
Ședința de miercuri a început tot cu un singur om la masa conducerii. În locul președintelui s-a așezat interimarul Petre Emanoil Neagu, Consiliul Judeteanfotoliile celor doi vicepreședinți rămânând și ieri goale. Potrivit lui Neagu, alegerea unui vicepreședinte ar urma să aibă loc în cadrul unei ședințe extraordinare viitoare.
De remarcat este faptul că proiectul care prevedea cumpărarea de către Consiliul Județean a imobilului situat lângă maternitatea de pe Victoriei a trecut de votul consilierilor județeni, după ce a fost respins de mai multe ori. Astfel, se mai face un pas către deschiderea stabilimentului mult așteptat de buzoieni, deoarece pe terenul nou cumpărat va fi amenajată o parcare fără de care instituia nu poate funciona.
În cadrul aceleiași întâlniri, consilierul opoziției, PNL-istul Raul Florescu, a adus în discuție problema pompierului Marian Simi Ilie, pompierul supraviețuitor de la Mihăilești care are nevoie de 45.000 de euro pentru o nouă proteză. El și-a pierdut un picior în tragedia de acum unsprezece ani. Modul în care a pus problema l-a determinat pe președintele interimar Petre Emanoil Neagu să îl acuze pe Florescu de faptul că „își face campanie electorală pe necazul altora”.
La finalul ședinței, consilierul PNL Emilian Drăgoi a anunțat că demisionează din partid și din Consiliul Județean, urmând să își desfășoare activitatea în cadrul UNPR Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!